Debut spectaculos la Festivalul de Comedie

Data publicării:
festival comedie

Piesa de teatru a început într-o notă optimistă: cupluri fericite care iau masa în familie pentru a sărbători un eveniment special.

Totul se întoarce la 180 de grade, atunci când în peisaj apare Thalia, personajul care pune beţe în roate celor trei cupluri.

Spectatorii cred că piesa jucată de actorii de la Teatrul de Comedie din Bucureşti a ridicat mult ştacheta pentru următoarele reprezentaţii.

„N-am mai văzut o piesă de teatru de comedie de mult timp, dar chiar foarte interesantă şi destul de apropiată în timp cu zilele noastre" a spus un spectator.

„Mie mi-a plăcut în mod deosebit arhitectura piesei. Modul în care a adunat şi a legat evenimentele" a declarat alt spectator.

Actorii care au urcat pe scenă în prima zi a festivalului, printre care şi cunoscuţii Marius Vizante sau Sandu Pop, au fost încântaţi de primirea pe care le-a făcut-o publicul gălăţean.

Marius Vizante, actor: „Teatru fără public nu există. Publicul face parte din spectacol. Eu nu pot să mă consider împlinit ca artist decât în momentul în care trăiesc acest dialog viu."

Festivalul Naţional de Comedie va continua până pe 30 octombrie.

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" a fost primul teatru din ţară care a organizat un Festival al Comediei în 1976 si de atunci Galaţiul a devenit capitala comediei.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Gelu Mormoloc

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”