Investiții haotice la spitalul din Brăila

Data publicării:
baba spital

Drumul banilor publici din sănătate a devenit unul tot mai anevoios pentru autoritățile brăilene, mai ales după arestarea fostului șef al Consiliului Județan Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Ceea ce trebuia să fie un spital ultramodern cu secții noi, dotate după standarde europene, s-a tranformat într-un imens șantier cu întârzieri istorice.

Viorel Mortu - președinte CJ Brăila: "Întârzierea este cam de un an, cred că au fost fie neînțelegeri, fie forme de... declanșare târzie a lucrăilor, deci s-a început târziu".

Ana-Maria Dobre - reporter Digi24: "Așa arată cea mai nouă investiție a Spitalului Județean de Urgență Brăila, care a costat peste 10 milioane de lei. O clădire în care ar fi trebuit să funcționeze deja secțiile Cardiologie și Pediatrie, dar care încă nu este gata în momentul de față".

Banii au fost dați fără să existe însă un plan unitar de modernizare a secțiilor spitalului. Așa se face că, în unele cazuri, constructorii au cerut bani în plus pentru terminarea unor lucrări făcute fără cap.

Nicolae Grozea - șef serviciu administrație SJU Brăila: "Aici avem străpungerea care nu a fost prevăzută în contract, care este în desfășurare, care face legătura între ATI și corpul de spital".

Tergiversarea lucrărilor la Spitalul Județean Brăila a făcut ca unele secții să fie deja afectate de igrasie, ceea ce a atras după sine noi cheltuieli pentru reparații.

Gabriela Ababei - inginer: "Rigipsul care a fost făcut având ciupercă în el, a trebuit să decopertăm toată partea de aici, să o îndepărtăm, am scos vata și acum așteptăm să se usuce, înlocuim vata și placăm din nou cu rigips".

Mai grav este că, din cauza lucrărilor de investiții nefinalizate la timp, acreditarea spitalului a suferit amânare până în primăvara lui 2016, de altfel ultima dată la care unitatea spitalicească mai poate obține așa ceva, pentru a putea funcționa.

Mihail Iugulescu - manager SJU Brăila: "Spitalul, ca orice spital din România este în proces de acreditare în acest moment. Ea a fost amânată de câteva ori. Motivul pentru care a fost amânată au fost aceste schimbări de structură ale spitalului și faptul că, speram să finalizăm mai repede investițiile astea".

Investițiile în sănătate demarate în mandatul fostului președinte CJ Brăila, s-au întors ca un bumerang și împotriva angajaților spitalului județean care, după arestările de la CJ Brăila, au fost nevoiți să continuie procedurile de achiziții începute, fără specialiști în domeniu.

Mihail Iugulescu - manager SJU Brăila: "Întâmplându-se la Brăila ceea ce s-a întâmplat și a revenit spitalului să facă acele achiziții, e greu să treci de la achiziții țintite de spital, medicamente, materiale sanitare. La achiziția de talia acestora și de anvergura lor și de costurile astea".

Dacă la capitolul construcții finalizate autoritățile dau garanții că la finalul acestui an vor fi gata, la partea de dotări medicale nimeni nu îndrăznește să ofere un termen.

reporter: Ana-Maria Dobre
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri