A început Târgul de Paște din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
targ de Paste

După o iarnă prelungită, orădenii sunt invitaţi să sărbătorească venirea primăverii în Piaţa Unirii. Cea de-a doua ediţie a Târgului de Paşte a debutat vineri. În centrul oraşului au fost aduse produse tradiţionale din comunităţile româneşti şi ungureşti din Bihor, o mini-grădină zoologică, ateliere de încondeiat ouă și jucării imense din lemn. Pe lângă acestea sunt organizate spectacole de teatru pentru copii.

Sute de persoane au vizitat stand-urile din Piaţa Unirii în cele trei zile de când s-a deschis Târgul de Paşte. Cei mai mulţi vineri şi sâmbătă, când vremea a fost ceva mai plăcută.

"- E foarte frumos, foarte frumos. Văd că e mai bun decât anul trecut, arată mai bine, sperăm că anul celălalt o să fie și mai bine.
- Ați făcut și fotografii, vreți să le păstrați ca amintire.
- Da, avem în fiecare an am făcut", spune un vizitator.

"Foarte frumos și foarte variat. Sunt foarte multe tipuri de produse, bijuterii, tot ce îți atrage și te încântă. Şi sunt produse naturale acestea, deci omul le ia cu mai multă încredere."

"Găsim produse tradiționale din zona Bihorului, găsim activități pentru copii și un decor surprinzător. Evocăm atât sărbătoarea pascală, cât și primăvara care sperăm noi să ajungă, prin decorul pe care l-am realizat în Piața Unirii", a declarat Mihai Jurca, directorul APTOR.

Faţă de anul trecut, numărul standurilor cu produse tradiţionale a crescut. Sunt aproximativ 30 de căsuţe cu vinuri, produse din carne sau street food.

"Am produse din Ungaria: jumări de mangaliţă, slănină de mangaliţă. Am salam de cerb, de porc şi vită, cârnaţi de porc şi vită, curcan, cârnaţi de cal şi cârnaţi de porc picant şi nepicant", şi-a prezentat marfa Amalia Halasz, comerciant.

Nu lipsesc nici meşterii populari ori artiştii cu produse hand-made.

"Pe fiecare masă de sărbători ar trebui să fie un aranjament. Ceva care să îţi zică astăzi e sărbătoare, astăzi ne simţim altfel, astăzi suntem mai buni", spune Gabriela Dornea, comerciant.

"(Am adus - n.n.) produse tradiţionale, costume populare românesc, cu mărgele şi toate sunt lucrurile făcute de mână", se prezintă Elisabeta Gal, comerciant.

Târgul va rămâne deschis până pe 9 aprilie. La începutul acestei săptămâni şi lunea viitoare vor avea loc prezentări de tradiţii şi recitaluri ale unor ansambluri folclorice.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...