Accesul spre satul de vacanță de la Coada Lacului Leșu este aproape imposibil din cauza drumului distrus

Data publicării:
coada lacului 240314

Lacul de acumulare Leșu, aflat în Valea Iadului, la granița între județele Bihor și Cluj, a atras sute de oameni care și-au construit în zonă sute de case de vacanță.

"Înainte când era lacul Leșu plin, mergeam cu barca, atmosfera era ca și în Elveția, aer curat. De când a dispărut lacul, s-a schimbat clima, nu mai este cum a fost înainte", spune Ferenc Herman, proprietar de casă la Coada Lacului.

Lacul a fost golit în 2011, pentru că barajul avea nevoie de reparații capitale. Atunci, Administrația Bazinală de Apă Crișuri a obținut fonduri de la Guvern. Finanțarea însă a fost tăiată, iar lacul acum e aproape secat, pentru că barajul nu poate funcționa în condiții de siguranță.

"A fost introdus în perioada 2011-2012 în Programul Național de Dezvoltare și Investiții, dar din păcate, nu au ajuns banii nici în ziua de astăzi. Speranța noastră este ca, cel puțin, dacă nu de anul asta, de anul viitor, acest baraj să primească fondurile necesare pentru a intra în reparații", susține Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Crișuri.

Un alt aspect care ține turiștii departe de această zonă montană este faptul că drumurile care o leagă de localitățile apropiate sunt într-o stare deplorabilă.

"Este un asfalt spart, care are niște cratere foarte mari. La mașinile joase produc niște pagube materiale imense, de aceea foarte multă lume se ferește să vină, deși este cea mai frumoasă zonă, din câte cunosc, din țara asta", descrie Iosif Tocoian, proprietar de casă la Coada Lacului Leșu.

Primăria Bulz a reușit să acceseze 1,5 milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea drumului de acces dinspre baraj spre Coada Lacului, dar a întâmpinat probleme.

"Anul trecut, în 2013, s-a anulat această licitație, din cauza unor inadvertențe în documentele pe care le-au depus societățile care au participat la licitație; cel târziu în iunie, o să începem licitația, o nouă licitație pentru execuția lucrărilor", spune Augustin Sărăcuț, primarul comunei Bulz.

În apropierea lacului se află Peștera Meziad, cascada Iadolina sau stațiunea Stâna de Vale. Doar câteva dintre colțurile de rai care riscă să fie uitate, pentru că, din cauza infrastructurii proaste, turiştii preferă să aleagă alte destinaţii.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Gábor Szilágyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Kate Middleton, în centrul atenției la nunta lui Peter Phillips. Cum a apărut prințesa de Wales la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney compară faima lui Taylor Swift cu fenomenul Beatles: „Nu cred că are nevoie de sfaturi”
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
România imobiliară cu mai multe viteze: de ce apartamentele costă de peste trei ori mai mult de la un oraș la...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Robert Pattinson, revoltat după ce a fost criticat pentru fizicul din „Batman”: „M-am antrenat în fiecare zi...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...