Aproape 200 de mistreţi împuşcaţi la Balc

Data publicării:
balc 20140113-43668

Câţiva dintre cei mai cunoscuţi milionari din lume, printre care prinţul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche, proprietarul unei companii de autoturisme de lux, sau primarul din Monte Carlo au petrecut două zile pe domeniul de la Balc.

Agitaţia a început sâmbătă dimineaţă şi s-a încheiat duminică după amiază. Primii care şi-au făcut apariţia au fost gonacii şi vânătorii, după care a venit şi rândul invitaţilor.

Domnul cu pălărie participă de câţiva ani la vânătoarea milionarilor, iar anul acesta a avut un rol principal. El a fost cel care... a dat startul.

În prima zi au avut loc două partide de vânătoare, iar duminică de dimineaţă s-a dat startul celei de-a treia. Imediat după ora 14, oaspeţii au început să părăsească domeniul cinegetic de la Balc.

Majoritatea au evitat să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor, iar cei care au ales să le facă s-au rezumat la a spune că a fost o vânătoare reuşită, la fel ca petrecerile date de omul de afaceri Ion Ţiriac la conacul de la Balc.

Cei doi oameni de afaceri din România care au ales să plece cu avionul de la Oradea au avut probleme pe aeroport. La check in, unul dintre participanții la vânătoare a părut deranjat de instrucţiunile primite din partea unui angajat al aeroportului.

Mai apoi, au avut surpriza să afle că nu mai pot decola de la Oradea.

În urma vânătorii de la Balc, peste 170 de mistreţi au fost împuşcaţi. Astăzi, specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare din Oradea vor face publice rezultatele probelor de carne recoltate în cele două zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...