Sari la conținut

BIHOR. Animale moarte, abandonate pe şosele. Nimeni nu ştie cine trebuie să adune cadavrele animalelor lovite de maşini

O clipă de neatenţie din partea şoferului şi animalul devine victima unui accident. Cadavrul său ajunge pe marginea şoselei, de unde nimeni nu se mai oboseşte să-l ridice. Astfel de situaţii se petrec aproape zilnic pe toate drumurile naţionale din Bihor, spre nemulţumirea şoferilor.

"- Ce impresie vă fac astfel de privelişti: drumuri pline de cadavre?
- Foarte proastă şi păcat, mare păcat."

"În primul rând, simt dezgust."

În puţine cazuri este respectată legea, care arată că animalul mort trebuie să fie luat şi dus la o unitate de ecarisare, unde trebuie incinerat.

"Cadavrele de animale aflate pe marginea drumurilor pot transmite în cazul în care există contact al persoanelor cu ele, boli infecţioase", avertizează dr. Dorel Tîrţ, de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

Teoretic, autorităţile ştiu cine trebuie să se ocupe de ridicarea animalelor moarte de pe şosele.

"Responsabilitatea totală le aparţine primăriilor şi consiliilor locale, care trebuie să încheie un contract cu o unitate conform regulamentului 1069/2009 şi a ordonanţei de guvern 47/2005", susține Remus Moţoc, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Bihor.

Şoferii spun că, în realitate, autorităţile dau vina una pe alta. "Dacă întrebi pe cei de la drumuri naţionale, este în custodia primăriei. Dacă întrebi primăria ,este în custodia drumurilor naţionale."

Imaginilor respingătoare ale animalelor moarte li se adaugă tonele de mizerii aruncate în şanţurile de lângă şosele sau în refugiile de unde au dispărut toate coşurile de gunoi. Şoferii au o propunere pentru a pune capăt situaţiei.

"Cine este prins i se dă o amendă usturătoare, chiar 5 ani de puşcărie."

Contactaţi de Digi24, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu au oferit o poziţie în legătură cu responsabilitatea salubrizării şoselelor.

reporter: Bogdan Costea
operator: Robert Rezmuves

editor web: Adrian Laboș

Etichete: gunoi , animale , Digi24 Oradea , moarte , colectare , ridicare , șosele , cadavre , refugii

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale