Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, de partea lui Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
Liviu Dragnea Ioan Mang

Liderul PSD Bihor se plaseazã de partea lui Liviu Dragnea în conflictul pe care preşedintele formaţiunii îl are cu câţiva dintre liderii Partidului Social Democrat. "Am discutat cu primarii din judeţ şi nu sunt de acord cu demisia preşedintelui PSD", a spus Mang într-o intervenţie la Digi24.

Comunicatul BPJ Bihor: "Joi, 20 septembrie 2018, Biroul Permanent Județean al PSD Bihor a decis, prin votul unanim al membrilor, exprimarea susținerii organizației pentru conducerea aleasă statutar a partidului și pentru președintele Liviu Dragnea.

În același timp, conducerea organizației și membrii PSD Bihor rămân uniți în jurul președintelui Ioan Mang și se delimitează categoric de minciunile și dezinformările cuprinse în scrisoarea anonimă transmisă presei locale de un așa zis "membru BPJ Bihor". Pentru corecta informare a opiniei publice trebuie spus că niciun membru al Biroului Permanent Județean al PSD Bihor nu este autorul acestei "epistole" otrăvite, menită a dezbina membrii PSD Bihor.

Vă reamintim și decizia primarilor din cadrul PSD Bihor, exprimată în ședința din 18 septembrie, care au decis în unanimitate respingerea cererii de demisie a președintelui PSD, domnul Liviu Dragnea și continuarea proiectelor și politicilor guvernamentale aflate în derulare.

Într-o perioadă în care forțele politice de dreapta, la nivel european și național, fac tot ce le stă în putere pentru a împiedica guvernul PSD să își ducă la îndeplinire mandatul încredințat de români, membrii PSD Bihor consideră că toți cei care se alătură acestor încercări fac, în mod evident, jocul mizerabil al adversarilor partidului. În opinia membrilor Biroului Permanent Județean al PSD Bihor, acest demers profund incorect - prin care se încearcă subminarea unui guvern ales democratic și ruperea celui mai important partid din România - este îndreptat clar împotriva stabilității țări. Pentru a nu afecta buna funcționare a guvernării și interesele românilor, este esențial ca în ședința Comitetului Executiv Național al PSD să se găsească soluțiile optime pentru a stinge cât mai repede conflictul generat de nemulțumirile și frustrările anumitor indivizi și grupări.

PSD trebuie să rămână unit și concentrat pe punerea în aplicare a măsurilor din Programul de guvernare pentru care a fost votat de milioane de români. Nu putem să-i dezamăgim pe cei care ne-au acordat încrederea lor și nu putem fi părtași la aruncarea României în haos tocmai în Anul Centenarului, înainte de unul dintre cele mai importante momente pentru România ca stat membru al Uniunii Europene, deținerea Președinției Consiliului UE."

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri