Muzeu de artă fotografică, inaugurat la Oradea

Data publicării:
muzeu foto

Amenajat în corpul B al cetății orădene, muzeul de artă fotografică adună în șase încăperi nu mai puțin de 500 de obiecte din colecția fotografului orădean Ștefan Toth. Adunate de-a lungul a patru decenii, acestea prezintă o adevărată istorie a fotografiei.

"Prezintă evoluția fotografiei, ferotopia, imaginea pe suport de sticlă, pe suport celuloid, plan filme, rol filme, hârtii fotografice", spune Ștefan Toth, inițiatorul proiectului.

Vizitatorii se pot întoarce în timp în anii '50, cu ajutorul unui aparat de mărit, care transpunea imaginea de pe film pe hârtia fotografică.

"În interior exista o lampă, se seta o anumită perioadă de timp, câtă vreme era expus filmul la lumină, jos era pusă hârtia fotografică și astfel se transpunea imaginea din negativ în pozitiv", explică Cristi Negru, bibliotecarul muzeului.

În muzeu a fost amenajat un studio din al cărui decor fac parte vegetația uscată, ramurile de copac, o bancă și o pușcă de vântăoare. De cealaltă parte a încăperii stau lămpile de lumină și aparatul de fotografiat.

"Este un aparat cu burduf care are o vechime de 70-80 de ani; suportul pe care era imprimată imaginea este din sticlă. Era pericolul ca acest suport negativ să se spargă în orice clipă", susţine bibliotecarul muzeului.

La inaugurarea primului muzeu de artã fotograficã din țarã au fost prezenți mai mulți fotografi profesioniști din vestul țarii.

Eugen Antal, fotograf: "Cred că este o modalitate și pentru tineri să vadă cum s-a procesat imaginea, cum s-a developat."

Nicolae Meseșan, fotograf: "Sunt nostalgic după ele și eu am acasă o colecție, la scară mai mică, aproximativ 50 de aparate."

Gheorghe Budiu, fotograf din Arad: "Cel mai important este să prepari soluțiile, cum am văzut și aici foarte multe soluții, cântare."

Cei care trec pragul muzeului pot admira și primele fotografii realizate în Oradea, cu 150 de ani în urma de Lajos Mezey.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri