Parc industrial într-o comună din Bihor

Data publicării:
zona parc industrial1

Autorităţile din Lugaşu de Jos au depus anul trecut proiectul pentru fondurile europene necesare parcului industrial din zonă. Au primit 200 de mii de euro, din care vor realiza până în toamnă drumurile de acces şi utilităţile.

"- Cam într-o lună, o lună jumate, până la începutul verii să începem lucrările şi să le executăm până în septembrie.
- Vorbim de fonduri europene?
- Exclusiv fonduri europene", spune Levente Sorban, primarul comunei Lugaşu de Jos.

Parcul industrial se va întinde pe patru hectare de teren oferite de o asociaţie locală de proprietari.

"Noi credem în parcul industrial prin faptul că ar implementa locuri de muncă pentru localnici, ar aduce venituri în plus la bugetul local, iar direct privitor la membrii asociaţiei, proprietarii de drept ai acestui teren ar fi dividentele obţinute în urma închirierii", susţine Octavian Gabrian, preşedintele Asociaţiei "Lugăşana".

Primii care îşi vor dezvolta afacerile în parcul industrial din Lugaşu de Jos sunt opt tineri antreprenori din zonă. Printre ei se află Cristian Ardelean, care deţine o mică afacere în domeniul producţiei publicitare. A obţinut ajutor european pentru ridicarea unei hale de producţie în zonă.

"Se impunea o investiţie mai mare în echipamente, în hală de producţie, în capacitate şi în putere de muncă, de aceea a fost oportunitatea accesării proiectului din punct de vedere economic", spune Cristian Ardelean.

Odată dezvoltată afacerea, tânărul întreprinzător a anunţat că va oferi locuri de muncă. Este o veste bună pentru localnicii care nu au multe oportunităţi de a se angaja.

Comuna Lugaşu de Jos numără puţin peste 3.000 de locuitori. Cei mai mulţi dintre ei fac naveta în Aleşd, oraş aflat la 6 kilometri distanţă.

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri