Propunere de lege: imnul național să fie intonat la începutul fiecărei zile de școală

Data publicării:
imn in scoli

Literă de lege în perioada comunistă, intonarea imnului de stat înainte de începerea cursurilor a intrat în amintire după anii '90. Puține sunt școlile în care elevii cântă cel puțin câteva dintre versurile poeziei scrise de Andrei Mureșanu. Pentru a reveni la practica dinainte de Revoluţie, un grup de parlamentari PSD a depus un proiect de lege care obligă elevii să cânte imnul înainte să înceapă orele.

Prof. Florian Hava, directorul școlii Dacia din Oradea: "La nivelul instituției pe care o conduc în general se intonează imnul, dar mă bucur că va fi obligatoriu să trăim aceste momente deosebite. Simțul patriotic trebuie să îl dezvoltăm, în ultimul timp am observat cu toții că a mai scăzut."

Elevii par încântaţi de idee. "Mi se pare important că fiecare locuitor al acestei țări să cunoască imnul național și mi se pare frumos ca elevii să își aducă aminte zilnic de frumusețile patriei în care trăiesc."

"Ar fi unul din motivele pentru care am putea să ne arătăm respectul față de țară, pentru că suntem mândri de ea."

Diana Simina, profesoară de limba română: "Imnul național este un semn al identității noastre naționale, o marcă a personalității noastre ca români și cred că ar fi încântați să intoneze imnul de fiecare dată două strofe."

Semnatarii propunerii vor ca instituţiile să fie obligate să arboreze tricolorul. În caz contrar, social democrații consideră că ar trebui impuse penalizări și sancțiuni.

reporter: Claudiu Mihuț
operator: Cristian Rusu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri