Prospecţiuni cu probleme în Bihor. Localnicii din satul Burzuc se tem că o firmă de explorări caută gaze de şist

Data publicării:
stire gaze de sist

În urmă cu două săptămâni, localnicii din comuna Brusturi s-au răsculat împotriva muncitorilor unei companii maghiare, contractată de NIS Petrol, o subsidiară a companiei Gazprom, care făcea prospecțiuni pentru găsirea hidrocarburilor. Aceștia au intrat cu utilajele peste terenurile sătenilor și le-au distrus drumurile de acces.

"Noi am aflat de la unii, mai indirect, că se interesează de gaze de șist, ei ne-au mințit că sunt explorări pentru petrol", spunea un localnic.

De câteva zile, povestea se repetă într-un sat învecinat. Mai mulţi localnici din Burzuc spun că muncitorii firmei maghiare și-au adus utilajele în zonă și fac măsurători fără să întrebe pe cineva.

"Tot s-au preumblat de aici până acolo, pe culme. Eu zic sincer, nu ştiu cine sunt."

"Zgomot mare a fost și albe erau mașinile. Ce ați crezut? Am crezut că vine războiul."

Prospecţiuni cu acordul autorităţilor locale, dar şi cu acceptul proprietarilor de teren

Autorităţile locale confirmă că şi-au dat acordul pentru prospecţiuni în vederea găsirii de hidrocarburi. Singura condiţie a fost ca proprietarii terenurilor vizate de explorări să accepte acest lucru. Unii recunosc că au şi primit deja contractele prin care li se promit despăgubiri pentru terenurile afectate de utilaje. Însă, fostul primar din comună, Nicolae Ghiuro, spune că în zonă nu există petrol şi este convins că firma de explorare caută "gazele de șist, mașinile sunt pentru așa ceva. Mașinile pentru forat petrol sunt cu totul deosebite."

"Efectuăm prospecţii pe petrol şi gaze naturale tradiţionale, pentru zăcăminte tradiţionale. Nu e vorba de gaze de şist, nu trebuie să se teamă de fracturare hidraulică", confirma în urmă cu câteva zile Imre Molnár, directorul regional al Accoustic Geophysical Services, firma care face explorări în Bihor.

Satul Burzuc e în apropiere de localitatea Tria, aflată la începutul acestui an pe lista locurilor unde era anunţată începerea explorării gazelor de şist în judeţ. Autorităţile susţin că în Bihor nicio firmă nu are aviz pentru prospecţiuni sau exploatarea gazelor de şist.

reporter: Claudiu Mihuț
operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...