Raed Arafat: la dispeceratele DSU și IGSU alerta a venit la trei-patru secunde după declanșarea cutremurului

Data actualizării: Data publicării:
ro-alert

Transmiterea unei alerte cu câteva secunde înainte de producere ar crea panică în rândul populației care nu este pregătită pentru a acționa în astfel de situații, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Prezent la Oradea la aniversarea de 25 de ani a SMURD Bihor, Arafat precizat că la dispeceratele DSU și IGSU alerta a venit la trei-patru secunde după declanșarea cutremurului de 5,8 pe scara Richter.

Raed Arafat, șeful DSU: “În dispeceratul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și în cel al IGSU de la București, care unul e la sediul Ministerului de Interne și unul la sediul IGSU, sistemul de alertare care ne previne uneori cu câteva secunde înainte, de această dată a sunat la 3-4 secunde după ce a început cutremurul. Nici asta nu e o defecțiune, sistemul niciodată nu este precis să îți dea cu zece secunde înainte sau să îți dea în timp real când începe cutremurul. Depinde de cutremur, de senzor, de toate aceste aspecte.

Noi am explicat că RO-ALERT nu este creat pentru a transmite mesaje înaintea cutremurului și, eventual, va fi folosit post-cutremur pentru transmiterea unor indicații către populație și a unor sfaturi care nu era cazul acum să le transmitem, pentru că nu a fost un impact care să creeze situații de urgență pentru care să transmitem astfel de mesaje.

Discuția asupra RO-ALERT și că RO-ALERT nu a funcționat și nu avea rost este o discuție falsă care e indusă de câteva persoane care încearcă să minimalizeze rolul lucrurilor care s-au realizat în ultima perioadă. Se folosește RO-ALERT atunci când știm și putem să alertăm cu un timp înainte pe diferite tipuri de dezastre, dar în niciun caz pe cutremur. Acest lucru a fost anunțat și se știe de el încă din primele zile în care am vorbit despre RO-ALERT.

Șeful DSU a mai declarat că nu există încă metode prin care se poate afla cu precizie când se produc cutremurele.

Raed Arafat, șeful DSU: “Dacă cineva depistează metodă prin care să ne dea informații că vine un cutremur din timp suficient ca să ne pregătim și să alertăm, da. Dar la acest moment această metodă nu există. Cele 20 de secunde de care se vorbește sau cele zece secunde sunt relative, iar să alertezi pe cineva cu cinci secunde înainte că vine cutremurul în ziua de astăzi când vorbim de o populație care nu are pregătirea și nu are informarea completă cum să acționeze, în pofida faptului că noi am făcut foarte multe campanii în ultima perioadă.

Până nu avem mecanismele prin care să exersăm cu populația, să îi pregătim și tot și să apară acest mecanism prin care putem afla cu câteva minute înainte sau cu un timp adecvat înainte ca să îi alertăm, Ro-alert nu are cum să dea alerte din timp asupra cutremurului. Nici nu știu dacă alte țări fac acest lucru la acest moment și alertează populația cu câteva secunde înainte. Eu nu știu să existe acest lucru ca și alertare oficială din partea statului, iar dacă există undeva înseamnă că populația este foarte pregătită și știe foarte bine ce are de făcut.”

În opinia medicului Raed Arafat, exercițiul ”Seism 2018” a arătat că echipele de intervenții sunt pregătite pentru a face față unor dezastre.

Raed Arafat, șeful DSU: „Ultimul exercițiu ne-a arătat că putem să, adică putem să ne mobilizăm, respectarea procedurilor și a concepției acum o analizăm, dar în mare parte județele au respectat acest lucru și chiar au acționat chiar în condiția în care noi am zis că avem comunicațiile întrerupte. Ei au acționat corect, conform concepției fără să aștepte un ordin sau indicații de undeva. Așteptăm rapoartele consolidate care vor veni din partea colegilor de la NATO, din partea colegului care a fost din Statele Unite, din partea observatorilor europeni, precum și a observatorilor noștri și pe baza acestor rapoarte vom face raportul final cu toate recomandările. Sunt lucruri care clar trebuie făcute ca să îmbunătățim reacția noastră și să îmbunătățim procedurile pe care le avem. “

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri