Sistemul reţetei electronice, întreruperi săptămânale

Data publicării:
card sanatate

Problemele par să nu se mai termine pentru sistemul informatic al reţetei electronice şi pentru cel unic integrat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Acestea cad aproape săptămânal, spun medicii, obligaţi să emită reţete şi trimiteri pe proprie răspundere. Un gest riscant, pentru că dacă pacientul nu este asigurat, cei care plătesc sunt doctorii. Întreruperile de sistem îi afectează şi pe bolnavi, care pierd ore în şir în cabinete.

Ultimele probleme pentru sistemele reţetei electronice şi cel Informatic Unic Integrat au intervenit la începutul acestei săptămâni. Au fost zile în care niciun medic de familie din ţară nu le-a putut accesa, astfel că reţetele sau trimiterile nu au putut fi validate.

"În loc că îmi bat capul cu pacientul, trebuie să îmi bat capul cum să repornesc sistemul, să văd unde e problema. Se întâmplă de multe ori să fiu nevoit să intru de acasă, seara sau noaptea să intru atunci când sunt mai puţini utilizatori ca să îmi validez serviciile medicale din ziua în curs sau din urmă cu o zi", spune Valentin Pantea, medic de familie.

Şi pacienţii trebuie să se înarmeze cu răbdare.

"Am aşteptat mai mult timp pentru validarea reţetelor, mi s-a întâmplat luna trecută. Am stat cam o jumătate de oră."

"Am venit şi nu a fost semnal şi am fost la farmacie, nu a fost nici acolo. A trebuit să aştept."

În perioadele în care sistemele online nu au putut fi accesate, unii medici au parafat şi semnat documentele pe proprie răspundere. E riscant, spun specialiştii: pot fi puşi la plată atât doctorul care a emis trimiterea sau reţeta, cât şi farmaciştii care eliberează medicamentele prescrise în acest fel.

"Pacienta mie îmi apărea ca şi asigurată după ultima personalizara, nu am putut ieri să verific, sistemul nu a funcţionat. Astăzi am verificat şi pacienta apărea neasigurată şi a trebuit să o sun să îmi aducă biletele să le anulez", a precizat Roxana Ganciu, medic de familie.

"- Dacă nu sunt validate ce se întâmplă?
- Nu se pot elibera, nu sunt decontate de CNAS.
- Atunci farmacistul trebuie să plătească această sumă?
- Da, este pierderea noastră", susţine Nicoleta Mureşan, farmacistă.

Sistemul Informatic Unic Integrat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este funcţional din 2012, dar problemele cu validarea reţetelor apar sătămânal, spun medicii.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...