Ajutor pentru sinistraţii din Serbia, pe ordinea de zi a aleşilor locali din Timişoara

Data publicării:
ajutoare-2

În plus, municipalitatea a decis ca în sala de sport a Colegiului Tehnic Emanuil Ungureanu să fie adunate produse alimentare şi haine pentru persoanele afectate de inundaţiile din ţara vecină.

Consilierii locali au votat și pentru reabilitarea mai multor clădiri din capitala Banatului. Vorbim despre trei unităţi de învăţământ şi 38 de blocuri. Pentru toate lucrările, municipalitatea speră să obţină sprijin european.

La trei importante unităţi de învăţământ din capitala Banatului - Colegiul Naţional C.D. Loga, Liceul J.L. Calderon şi Liceul N. Lenau - vor începe lucrările de reabilitare. Şantierele vor fi deschise în acest an, iar banii vin din bugetul local. Autorităţile încearcă să atragă şi fonduri europene pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor. Suma totală depăşeşte un milion de euro.

De asemenea, au fost aprobate documentaţiile tehnice pentru 38 de blocuri din Timişoara care vor putea intra în programul de reabilitare termică, din fonduri de la Uniunea Europeană. Valoarea totală a finanţării depăşeşte 10 milioane de euro, potrivit aleşilor locali, iar lucrările pot începe în această toamă sau cel târziu la începutul anului viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri