Blocuri inundate la Oţelu Roşu

Data publicării:
blocuri otelul rosu


„Acoperişurile acestor două blocuri au fost luate de vânt în urmă cu o săptămână. De atunci oamenii se chinuie să scoată apa din apartamente, iar ploaia nu se mai opreşte” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timişoara.

Iar ultimele 24 de ore au fost cele mai grele. Apa a pătruns atât la etajele superioare cât şi la parterul blocurilor.

„Ăsta-i parterul! Dacă a ajuns la parter, n-are rost să mai vorbim de etajul 4!”, spune un locatar.

E foarte rău, și copilul mic aici, e apă... nu știu cum o să fie, unde o să fie, unde o să stăm, habar nu am”, spune o vecină.

Oamenii spun că nimeni nu i-a ajutat să repare acoperişurile de o săptămână.

„Curge apa din tavan, pe lângă niște fire, se aude pic, pic, pic”, arată un alt locatar.

Autorităţile locale şi-au trimis angajaţii să strângă apa de pe acoperişurile blocurilor cu pompele. Primarul din Oţelu Roşu spune că nu poate să aloce bani din bugetul local pentru repararea acoperişurilor din cauză că nu este constituit noul Consiliul Local, dar încearcă să rezolve situaţia.

„În perioada imediat următoare să comandăm o folie de tip pentru piscină, mai groasă, care ar face față mult mai bine”, precizează Luca Mălăiescu, primarul oraşului Oţelu Roşu.

De asemenea, apa a ajuns şi în liceul din localitate şi în Policlinică, dar stricăciunile au fost remediate imediat. 583 dintre buzias si lugol este blocat acum pol nu mai perrmite accesul, apa s-a revarsat pe carosabil si masoare 50 de centimetri au ramas blocate două tiruri și două autotrenuri care s-au întors. Drumul e blocat pana nu se retrag apele. â

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să ai obligatoriu în mașină în 2026, potrivit Codului Rutier. Lista echipamentelor esențiale...
Digi FM
Prințul William, poză nemaivăzută din colecția personală, alături de mama lui. El avea doi ani, prințesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celia a divorțat după 13 ani de căsnicie: „Am încercat să fiu de casă, dar m-am pierdut pe mine”
Film Now
Val de comentarii după ce actori celebri nu au fost incluși în segmentul „In Memoriam” de la Oscaruri 2026...
Adevarul
„Nici măcar nu ne-au văzut dronele”. Cum au învins ucrainenii forțele NATO, în timpul unor exerciții militare...
Newsweek
Ministrul muncii, mesaj pentru 2.800.000 pensionari. Avem 1.000.000.000 lei în plus pentru pensii în aprilie
Digi FM
Cozonac de post cu nucă și stafide. Rețetă ușoară pentru un desert delicios
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Pericol ascuns în grădini și parcuri. Planta de primăvară care poate intoxica pisicile și câinii
Film Now
Timothée Chalamet și Steven Spielberg, moment tensionat la Oscar 2026. Regizorul l-a criticat după...
UTV
Megan Fox a întors toate privirile la petrecerea premiilor Oscar 2026