Distracție periculoasă la Timișoara. Un parc de distracții a fost închis din cauza riscului de electrocutare

Data publicării:
parcdistractii icon

Parcul a fost închis după ce comisarii de la Protecția Consumatorilor, alături de polițiști, au dat peste o serie de probleme. Pe una dintre instalații, copiii riscau să se eletrocuteze.

Și nu a fost singura problemă a toboganului. Copiii riscau ca, la coborâre, să se lovească de copaci. Cel care a aprobat amplarea instalațiilor a fost și el luat la întrebări.

După ce toboganul a fost închis, chiar și părinții au realizat pericolul la care și-au expus copiii: "Chiar că e aproape de linia de înaltă tensiune. Nu poți să știi ce se întâmplă, dacă nu sunt jucării legale, atunci sunt periculoase","Nu am știut treaba asta. Nimeni nu te anunță, nici măcar bon fiscal nu-ți oferă".

La câțiva metri distanță, o altă instalație s-a dovedit periculoasă. Inspectorii au stabilit că trenul putea lua foc în orice moment din cauza scânteilor.

Mihaela Ignat, comisar-șef în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş, a declarat: "Exista un pericol maxim de a afecta viața sau siguranța copiiilor, a consumatorilor".

Firma care operează parcul de distracții a trebuit să-și suspende activitatea și riscă o amendă de până la 30.000 de lei.

reporter: Gerhald Ernst
operator: Viorel Jiva
editor web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
"Exact ca Mike Tyson". Jennifer Garner dezvăluie că a mușcat un coleg de ureche, la filmări: "Nu mă enervați!"
Adevarul
„Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul...
Newsweek
Care pensionari vor primi 2 creșteri de pensie într-o singură zi? Sumele - între 580 și 1.000 de lei. De când?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Katie Holmes, mesaj scris "cu inima grea", după moartea lui James Van Der Beek: "Recunoscătoare că am...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online