Maşinile viitorului, proiectate din polistiren și carton

Data publicării:
masini prima

Printre sfori, lipici, polistiren și cartoane și-au petrecut o zi la Timişoara apoape 50 de studenți din țară. Echipa din Timișoara a fost formată din patru studenți ai Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica. Tinerii de 24 de ani au gândit un sistem de depozitare a deșeurilor într-un autoturism.

”Am vrut să vedem care sunt minusurile mașinilor din ziua de astăzi. Am vazut că multe au problema gunoiului care nu are un loc unde poate fi depozitat”, spune Cosmin Jebelean.

Așa s-a născut ideea unui sistem montat sub cotiera șoferului. Pasagerii din față sau din spate vor introduce gunoiul din spațiul de sub cotieră, după ce gunoiul este introdus iar ușile sunt închise, sistemul va duce gunoiul în portbagaj.

La concurs au fost și participanți din Republica Moldova, care studiază arhitectura și microelectronica. Cei patru tineri au călătorit aproape 16 ore pentru etapa regională şi au avut suficiente idei de pus în practică.

”Am hotarât să creăm un bord pentru un autoturism care pot fi procurate aparte și instalate individual. De exemplu cel mai simplu modul cu ceas și termometru, poate fi înlocuit cu unul care are GPS sau navigator”, afirmă Ștefan Maimescu.

”În momentul de față avem șase echipe pe Team Design, șase pe Case Study, formate din câte patru studenți, deci în total 48 de studenți înscriși în acest concurs. Iar cei de la Team Design trebuie să facă habitatul unei mașini. Sunt materiale neconventionale pentru a vedea inventivitatea fiecarui student și a fiecărei echipe”, precizează Dan Cerneanu, organizator.

La concurs au participat studenți din Brașov, București, Iași, Cluj, Chișinău și Timișoara, iar câștigătorii vor reprezenta România la etapa înternațională de la Riga.

reporter: Raluca Popa
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri