O șansă pentru şomeri: pot învăţa o meserie nouă, gratuit, într-un proiect cu finanţare europeană

Data publicării:
someri prima

Doamna Emilia a rămas fără loc de muncă din luna octombrie a anului trecut, după ce a lucrat aproape 24 de ani la o companie privată. După ce s-au făcut restructurări, femeia și alți aproape 90 de angajați au rămas pe drumuri.

”S-au făcut restructurări, aproape în fiecare an se făceau, și acum. Am primit un pliant și acolo mi-au oferit mai multe și am ales cameristă. Sunt două hoteluri unde ne-au spus că putem face practică și, după aceea, ne-au spus că vom da un examen, iar cei care vom lua note mai mari vom merge în străinătate, iar dacă nu, aici, să avem un loc de muncă”, ne-a spus ea.

Nici tinerilor nu le este însă mai uşor.

”În regiunea noastră, deși rata de șomaj este destul de redusă, rata de șomaj în rândul tinerilor este de trei ori mai mare decât rata generală de șomaj, și le este destul de greu să se angajeze, dacă ei nu au și o experiență practică anterioară”, afirmă Ildiko Pataki, expert în cadrul Fundației "Ioan Slavici".

Toți vor bani mulți și, dacă se poate, muncă puțină. Acum e alegerea fiecăruia. Meseriile cele mai căutate sunt, în general, și cele mai grele în România, cum ar fi cele din industrie, în primul rând”, spune Marian Oprea, director resurse umane în cadrul ANOFM.

O şansă pentru şomeri o poate reprezenta recalificarea. 660 de șomeri pot învăţa o meserie nouă, gratuit, într-un proiect cu finanţare europeană.

”Vor beneficia de un program complex, care constă în informare, consiliere, formare profesională, mediere, și ocuparea unui loc de muncă. Sunt o varietate de cursuri, atât pentru persoanele care își doresc să învețe o meresie din punct de vedere tehnic, cât și cele pentru persoanele care vor să lucreze în turism, cum sunt cameriste, recepționeri sau îngrijitori de bătrâni”, ne precizează Nicolae Cernei, președintele Fundației Româno-Germane.

Cursurile vor începe în aproximativ o lună, iar pentru reorientarea șomerilor în carieră se vor investi fonduri europene.

reporter: Raluca Popa
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri