Pentru a amenaja un ștrand termal, o comună din Arad se chinuie de cinci ani să obțină avize

Data publicării:
strand

”Prima adresă prin care am cerut lămuriri de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a fost în 16 a patra 2010”. Puţul de apă termală care ar urma să fie folosit pentru alimentarea ştrandului aduce la suprafaţă apă la 78 de grade Celsius şi a fost forat în 1978. Atunci în zonă se efectuau prospecţiuni pentru ţiţei şi gaze. În loc de hidrocarburi, în multe cazuri, cum este şi la Semlac, explorările au scos la suprafaţă doar ape termale.

Înfudat la începutul anilor 1990, puţul a stat aşa până în 2012 atunci când Primăria Semlac şi câţiva localnici entuziaşti au muncit aici două săptămâni pentru a-l repune în funcţiune. Imediat ce puţul a fost desfundat, edilul comunei a început demersurile pentru ca Primăria să poată să-l exploateze. Niciunul dintre dosarele depuse la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale nu a primit, insă, răspuns pozitiv.

”M-am dus în 2013 după care am aflat cu stupoare că nu se ştie nimic de dosar. Am depus un nou dosar tot în 2013, în 2014 m-am dus la agenţie, am aflat că de fapt dosarul este clasat”, afirmă Letiţia Stoian, primarul comunei Semlac.

Explicația ANRM: puţul s-ar afla în zona de protecţie a unei căi ferate din apropiere așa că nu se poate amenaja un spațiu de agrement acolo. Datele CFR au arătat însă că afirmaţia agenţiei este absurdă în condiţiile în care între șinele de tren și puț este o distanță de 2 kilometri.

- A trebuit să repetaţi anumite proceduri? ”În primul rând, am tot revenit la prima adresă prin care solicitam licenţa de explorare, de vreo două ori... Am tot depus o fişă a perimetrului care am tot schimbat-o la solicitarea dânşilor”, ne-a relatat Adrian Condur, inspector Primăria Semlac.

Fără să ştie de aventurile birocratice avute de primarul lor pe la Bucureşti, localnicii din Semlac aşteaptă în contiunare deschiderea în comună a ştrandului termal. Mai toţi ştiu de binefacerile acestor ape, mai ales varstnicii care au şi avut ocazia să le încerce în urmă cu mai bine de 25 de ani: ”Sunt mulţi bolnavi şi bătrâni şi ar fi foarte bine!”, - Aţi merge la apă termală? ”La ştrand? Da' cum să nu?”, - Au fost nişte băi cândva acolo, ştiţi? ”Când a fost complexul de vaci. Şi ne duceam şi făceam baie acolo şi era foarte bine”, - Şi ar fi bine dacă s-ar face din nou? ”Sigur!”, ”Acolo s-au făcut tratamente multe. Aşa rudimentar cum a fost, dar o fost... Lume multă o venit acolo şi s-or tratat. Deci e apă bună”, - Şi ar fi bine şi acum? ”Foarte bine! Foarte bine! Nu ştiu de ce s-o întârziat şi până acuma”.

În cei cinci ani de când a început primele demersuri, Primăria Semlac a cheltuit numai pe hârtiile necesare pentru a fi prezentate ANRM 20.000 de lei. Dacă într-un final va obține avizul agenției, administrația locală are de gând să acceseze fonduri europene pentru a costrui ştrandul termal modern.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri