Școala din Brădet - pată de culoare, pe o pânză gri. Unitatea de învățământ a fost modernizată cu sprijin italian

Data publicării:
scoala

El este Gianluca Farina, unul dintre fondatorii Asociației Il Giocatello din Italia. După Revoluție a venit în Romania cu ajutoare. În 2008 a auzit că, lângă orașul Anina din Caraș Severin, în mijlocul pădurii, departe de civilizație, trăiește o comunitate. Curios, a vizitat colonia și astfel s-a îndrăgostit de oamenii din cartierul Brădet. Copiilor de aici și-a propus să le ofere un viitor. A strâns 200.000 de euro, cu ajutorul membrilor fundației, și s-a pus pe treabă.

Împreună cu Gianluca Farina, oamenii din Brădet au început să schimbe fața școlii. În primul an au refăcut parterul, apoi etajul și acoperișul și au amenajat și un spațiu pentru grădiniță. Acum, cei 80 de copii din Brădet au o școală modernă, sală de sport, cantină, clasă de informatică și un loc de joacă. Dar, cu toate acestea, cartierul rămâne rupt de civilație din cauza drumului care nu a fost asfaltat niciodată.

Profesorii și învățătorii vin din Anina să predea la Brădet. Și pentru ei singurul inconvenient este drumul din cauza căruia ajung des cu mașinile în service.

Cartierul Brădet, fostă cazarmă militară tranformată apoi în colonie de mineri, se află la 5 kilometri de Anina. Accesul se face pe un drum forestier de pământ și piatră, plin de gropi. Transport în comun nu există, iar oamenii, atunci când au o problemă, o iau la pas spre oraș.

Școala din Brădet este ca o pată de culoare pe o pânză gri. În jur, totul este degradat. În cartier nu există petec de asfalt, iar sărăcia e parte din peisaj. Toți își pun speranțele în autoritățile locale, ca să le repare drumul și să aibă acces mai ușor în oraș. Primarul din Anina vine acum cu promisiuni.

Pentru asfaltarea drumului de 5 kilometri ar fi nevoie de peste 4,8 milioane de lei. O sumă prea mare pentru bugetul local. Așa că, momentan, vor fi cheltuiți doar 30.000 de lei pentru a pune piatră pe drumul spre Brădet.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Mă declar fan". Profesor de canto celebru în SUA, impresionat de Alexandra Căpitănescu: "Atâta tehnică...
Film Now
Sharon Stone, în rochie mini la tv, picior peste picior pe canapea. „Arăți grozav, fantastic”, i-a spus Jimmy...
Adevarul
Filiera Horia Constantinescu din dosarul procurorilor corupți. Cum ar fi fost „grăbită” o anchetă, la cererea...
Newsweek
Victorie în instanță! Un pensionar obține mai multe puncte de stabilitate la pensie. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Dan Negru, reacție acidă după semifinala Eurovision 2026 în care a fost și Alexandra Căpitănescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Daniel Craig, greu de înlocuit. Încă se caută noul James Bond. Cele mai proaspete informații oferite de...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...