Specializări noi la universităţile din Timişoara. Sunt vizați, acum, cei care vor lua Bacalaureatul de toamnă

Data publicării:
universitati 2



Universitatea Politehnica
a creat două noi specializări pentru ciclul licență: Ingineria Produselor Alimentare şi Ingineria Valorificării Deşeurilor. Pentru a doua etapă de admitere, sunt disponibile 35 de locuri bugetate şi 15 cu taxă. Viorel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara, ne precizează: „Cu aceste două noi programe de studii considerăm că ne întregim paleta a ceea ce înseamnă domeniul de studii inginereşti, domeniu în care Politehnica are practic toate specializările care sunt necesare industriei româneşti".

Şi Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului va avea, din toamnă, o nouă specializare: Protecţia Consumatorului şi a Mediului. Nevoia înființării acesteia a fost dictată de cerințele pieței muncii, spun reprezentanții instituţiei de învăţământ superior. Pentru sesiunea de toamnă, mai sunt dipobibile câteva zeci de locuri.

 

Teodor Trașcă, prorectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, ne explică: „Scopul acestei specializări autorizate a fost acela că absolvenţii noştri care doreau să se angajeze în domenii specifice de protecţia consumatorului nu aveau o pregătire în acest sens".

Cu toate acestea, absolvenții de liceu nu sunt siguri că vor urma un program nou de studii, ci ar opta mai degrabă pentru cele deja existente: „Nu contează exact ce voi face sau aşa, să am o şcoală până la urmă", „M-am gândit ceva, Protecţia consumatorului? Merg pe stilul clasic" „Mă gândesc după ce iau Bacalaureatul. Pe finanţe (aș merge - n.r.), da. Că mi se pare mai interesant".

O altă instituție de învățământ superior, Universitatea de Vest a renunțat la câteva specializări care nu erau rentabile. Este vorba despre Economia Agrară, Fizica Mediulului, Fizică Tehnologică, Biochimie Tehnologică, Teologie Ortodoxă şi Didactică, Poliţie Comunitară.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Andrei Marina
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri