Vot „deszăpezit” de militari

Data publicării:
n0630 20vot 20deszapezit 20de 20armata 20101212-37859

Singura modalitate pentru ca membrii secţiei de vot să ajungă din localitatea Ghilad în Gad a fost intervenţia armatei. După ore în şir de aşteptare, oamenii au fost urcaţi într-un camion, împreună cu preşedintele secţiei.

Drumul care a urmat, lung de aproape zece kilometri, nu a fost deloc o misiune simplă. Un singur drumeţ a îndrăznit să-l parcurgă, iar acesta, călare.

Trei utilaje de deszăpezire au fost aduse pe drumul comunal, pentru a-l redeschide circulaţiei.

Din convoiul menit să deszăpezească votul din Gad nu au lipsit echipajele Poliţiei Rutiere şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat.

În camionul Brigăzii 18 Infanterie Banat, membrii secţiei de votare şi-au continuat drumul în siguranţă.

În jurul orei 18, echipajele de deszăpezire şi camionul armatei au ajuns la Gad, pentru ca oamenii să-şi poată exercita dreptul la vot.

În Gad sunt aproximativ 150 de oameni cu drept de vot. După ce membrii secţiei au ajuns în satul lor, aceştia au avut la dispoziţie aproape 3 ore pentru a vota.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri