Insolvența CEH, amânată

Data publicării:
ceh
Judecătorii Tribunalului Hunedoara au amânat intrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara pentru data de 12 decembrie. Atunci vor fi adăugate la dosar şi cererile de declanșare a insolvenței depuse de CEH, dar și de trei creditori.

Este pentru a treia oară în mai puțin de 1 an când soarta complexului energetic este în mâna instanței de judecată. Până acum, tribunalul Hunedoara a decis de două ori ca structura energetică să intre în insolvență, însă ambele decizii au fost contestate și schimbate apoi de Curtea de Apel Alba. După fiecare ieșire din insolvență, zeci de creditori au cerut în instantă recuperarea datoriilor, iar acesta a ajuns nu o dată în situația de a nu mai avea bani pentru utilități sau chiar pentru plata salariilor. În prezent, CEH are datorii de peste 1,5 miliarde de lei, atât către bugetul de stat, cât și către diferiți creditori. Patru mine și două termocentrale fac parte din complexul energetic la care mai lucrează acum aproximativ 5.000 de angajați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
Expert: Pensionarii vor pierde sute de lei la pensie. Vești proaste și la Pilonul 2. „Totul este pe roșu”
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment