Monument istoric dispărut

Data publicării:
MONUMENT ISTORIC

Un monument istoric vechi de aproape 200 de ani a dispărut fără ca nimeni sa știe unde se află acum. Este vorba de un joagăr din comuna Voşlăbeni, din judetul Harghita unde zeci de ani localnicii au tăiat lemne la acest utilaj. Cei care l-au cumpărat l-au încărcat bucată cu bucată într-un camion și au plecat cu el. Legea spune ca vanzarea trebuia facuta cu acordul Directiei pentru Cultura, care însă a aflat după ce tranzacţia a fost încheiată. Funcţionarii instituţiei caută elementele de lemn de aproape doi ani, dar fără succes.

Joagărul de apă ridicat pe albia unui râu a fost construit de o familie din zonă în anul 1868, era acţionat de o roată din lemn, dar nu mai era funcțional de aproximativ 30 de ani. Utilajul a fost catalogat ca fiind monument istoric de categoria B, de interes local. Gaterul a aparținut unei familii din Voşlobeni, după ce tâmplarul a murit iar fiul lui a îmbătrânit, acesta a decis sa îl vândă fără însă să anunțe autoritățile de acest lucru.

"Ca majoritatea proprietarilor, nu a ştiut că e monument isotric, nu a vrut să ştie că e monument isotric, cu toate că am mers aproape an de an pentru acest joagăr, că este un simbol al localităţii Voşlobeni. Am vrut împreună cu directorul de la Gheorgheni să îl strămutăm. Era vorbă să îl strămutăm, pe principiul să salvăm joagărul", Bakos Laszlo - director Direcția de Cultură Harghita

"El aparţinea unei familii, anume familia Bencze. După proprietarul acestui gater nu se făcuse succesiune pentru urmaşi pentru că proprietarul era decedat de mulţi ani. Gaterul era acolo în aşteptare acolo ca să se facă succesiunea ca şi bunuri.  Toate s-au lăsat cu nişte răspunsuri din partea celor care încărcau, că pe răspunderea lor ei fac ce cred ei de cuviinţă, au şi semnat pe procesul verbal al doamnei procuror", Mihai Tinca - primar Voşlobeni.

"Nu mai mergea,. era stricat. Roata nu mai mergea, era din lemn, a putrezit. Bine că l-a dus că umblau copiii pe acolo şi se jucau. Cădeau jos, îşi rupeau vreo mână, gâtul. 00:13:40:01

Tranzacția s-a făcut acum 2 ani, atunci cumpărătorul, un om de afaceri din zonă, a declarat că nu știa că este monument istoric și l-a tăiat în bucăți pentru a fi mutat. Ajunși la fața locului, polițiști au putut doar să îl înștiințeze pe noul proprietar ca nu are voie sa facă nimic cu construcția până la terminarea cercetării penale.

"A fost luată măsura confiscării monumentului respectiv, chiar aşa demontat cum era el. Dat fiind faptul că el nu mai putea fi pus pe amplasamentul pe care fusese a fost dat în custodie până la finalizarea cercetărilor proprietarului de drept. Cercetările au avansat în cauză, iar la un moment dat, tot prin discuţiile avute cu procurorul, s-a decis măsura clasării cauzei", subinsp. Gheorghe Filip - purtător de cuvânt IPJ Harghita.

"Nu se ştie nimic, după unele informaţii e la Sândominic, după alte informaţii a trecut peste graniţă. Momentan nu ştiam, dar o să ne extindem să cercetăm unde este şI ce mai putem recupera din acest monument", Bakos Laszlo - director Direcția de Cultură Harghita.

"Nu se poate ca după 2 ani să nu se ştie cine l-a luat, de ce l-a luat şi ce s-a făcut cu el", Mihai Tinca - primar Voşlobeni.

Legea spune că în cazul monumentelor istorice Direcția de Cultură Harghita trebuie să avizeze tranzacţia, iar Ministerul Culturii sau primăria au drept de preempţiune, deci aceste instituţii ar fi putut cumpăra ele joagărul. Dosarul care viza demontarea monumentului a ajuns la Parchetul pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, iar procurorii au decis clasarea cazului.

Reporter: Sorin Secli
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri