Parc de aventură nefolosit

Data publicării:
parc aventura
Punem carul înaintea boilor și facem un parc de aventură la sat care stă închis de mai bine de trei luni pentru că nu are cine să îl administreze. Se întâmplă în comuna Nădrag din Timiș unde Primăria a investit 280 de mii de lei în speranța că va da lovitura, iar aici vor veni turiști din toată lumea. Numai că, abia atunci când lucrările au fost gata, autorităţile s-au trezit că nu pot angaja pe nimeni ca să se ocupe de el.

"Fiecare capăt de traseu are o tiroliană, ele sunt executate pe scară de dificultate", explică Puiu Linginiar, viceprimarul comunei Nădrag.

A fost visul mai marilor de la Nădrag să aibă și ei un parc de aventură aşa cum au văzut că există în Statele Unite sau Vestul Europei. Aşa că au construit un complex care se întinde pe un hectar şi jumătate de teren. Are tiroliene și zone de cățărare speciale pentru adulți și copii. Parcul a costat 280 de mii de lei, bani din bugetul local. Zona de agrement e gata încă din decembrie anul trecut, numai că, de atunci, stă închisă.

"Lucrările de amenajare au durat mai puțin de 6 luni, timp în care au fost amenajate 6 trasee. Chiar și așa nicin turist nu a putut intra în parcul de aici de la Nădrag" - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

"Nu avem administrare, primăria nu mai poate să angajeze personal, suntem la limita maxima de personal conform legii și atunci am dorit să găsim o firmă autorizată, cineva care poate să gestioneze parcul respectiv", susține Marian Vandel, consilierul juridic al Primăriei comunei Nădrag.

Autoritățile s-au gândit abia acum că ar fi nevoie și de un drum modern.

"Păi parcul e gata dar încă nu e dat în funcțiune deci noi vom anunța când e tot în regulă să nu vii degeaba. Au mai fost alți turiși, s-au întors înapoi", povestește Puiu Linginiar, viceprimarul comunei Nădrag.

Oamenii din Nădrag se relaxează stând pe bancă în fața casei. Spun că nici nu se gândesc să escaladeze traseele prin copaci.

"Așa pentru câți turiști și oameni vin aici nu știu dacă se meritau banii ăștia, am înțeles că a fost o sumă destul de mare. Poate trebuia făcut altceva cu ei că sunt destule aici de făcut."

"Totuși e făcut așa oțără aspect, oțără frumsuețe, frumos, arată mai frumos ca în alte părți."

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș se gândesc acum să treacă parcul în administrarea unei organizații pentru turism a instituției. Procedura ar putea dura câteva luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate