S-au răzbunat pe Baia Mare

Data publicării:
03 sport1

SCM Politehnica Timișoara a învins Minaur Baia Mare în prima confruntare din grupa locurilor 5-8. Bănățenii s-au impus cu 32 la 26, după un joc bun mai ales în repriza secundă. Cu Fenici în tribună, lângă Păiuş - eliminat încă din debut, primul act s-a desfășurat sub semnul echilibrului. Lucru care s-a văzut şi pe tabelă, 15-14, la pauză. Diferența s-a făcut în primele 15 minute ale actului secund, când SCM Poli s-a distanțat, pe contre, char şi la 7 sau 8 goluri.

”S-au distanțat pentru că la 16-16 am avut două perioade de superioritate numerică în care în loc să dăm gol am luat 4 goluri - ceea ce e foarte grav”, a declarat Raul Fotonea, antrenor Minaur Baia Mare.

Principalii marcatori ai întâlnirii au fost Marjanovic, Șania și Santeiu cu 6 reușite fiecare, în vreme ce la Minaur Mureșan a înscris de 6 ori.

”Nu e ușor să joci o astfel de partidă după trei dueluri cu CSM. Astăzi am meritat să câștigăm din plin. Am avut o evoluție bună şi în atac şi în apărare, în special în repriza a doua”, a declarat Pero Milošević, antrenor SCM Politehnica Timișoara.

Meciul al doilea al confruntării Timișoara - Minaur va fi la Baia Mare, duminică, de la ora 17.

reporter: Claudiu Sav/ operator: George Ştefăniţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri