Surprinse de ziua lor, de cei de la ACS Poli

Data publicării:
sport1

Băieții de la ACS Poli Timișoara le-au făcut o surpriză fetelor de la UVT Agroland. Alb-violeţii au întrerupt antrenamentul prim-divizionarei de volei feminin, pentru a le oferi acesta câte o floare şi o eșarfă cu însemnele clubului, cu ocazia zilei de 8 martie.

”Ne bucurăm foarte mult că ne-au vizitat cei de la Poli Timișoara, e un gest frumos din partea lor. Sigur, noi am avut parte de o surpriză şi din partea conducerii, dar şi din partea iubiților noștri, soţilor noştri, nu trebuie să îi uităm”, a declarat Mihaela Ozun, UVT Agroland Timişoara.

”Era normal şi am venit din tot sufletul să le facem o mică bucurie chiar dacă e vorba doar de o floare şi o eșarfă, cred că apreciază gestul”, a declarat  Cătălin Straton, ACS Poli Timişoara.

Jucătorii au primit, la rându lor, calendare cu gruparea timișoreană, pentru ca după aceea să accepte să schimbe şi câteva schimburi la fileu.

”Obișnuiam să merg la meciurile de volei ale fetelor şi mă înțeleg bine cu câteva fete de aici, ne cunoaștem amical… sunt fete drăguțe şi de treabă”, a spus Cosmin Bîrnoi, ACS Poli Timișoara.

Ambele formații evoluează în afara Timișoarei, în acest final de săptămână. Fetele de la UVT Agroland vor juca la Lugoj, cu Ştiinţa Bacău, în vreme ce ACS Poli începe play-out-ul în Ilfov, împotriva celor de la FC Voluntari.

reporter: Claudiu Sav/ operator: George Ştefăniţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri