Dr. Ioan Mihu, un model uitat de a face politică

Data publicării:
ioan mihu

Adunarea Naţională de la Alba Iulia, cu peste 100.000 de participanţi, a fost organizată în 10 zile. A fost rezultatul multor decenii în care politicienii şi afaceriştii din România şi din Transilvania au promovat idealurile Unirii şi au finanţat eforturile de a face cunoscut acest obiectiv naţional. Despre părinţii fondatori de care România nu îşi mai aduce aminte vorbim în aceste zile la Digi24.

Avocatul Ioan Mihu, din Orăştie, a fost unul dintre cei care au votat Unirea, pe 1 decembrie 1918. Era, de mai mulţi ani, un important finanţator al mişcării naţionale din Transilvania. La el acasă s-au purtat negocieri importante între politicienii români şi oficiali ai guvernului de la Budapesta. În perioada comunistă, în clădirea istorică a funcţionat sediul CAP-ului.


La 20 de km de Orăştie se află o aşezare atestată în jur de 1300 şi cu un nume de poveste: Vinerea. Aici s-a născut la 17 octombrie 1854 avocatul Ioan Mihu. Casa acestui mare patriot, delabrată şi înconjurată de maşini agricole şi silozuri, adăposteşte astăzi cele câteva birouri ale asociaţiei agricole, succesoarea fostului CAP. Preşedintele Asociaţiei, Sorin Pinter, ştie cine ca fost Ioan Mihu, nu pentru că ar fi învăţat la şcoală, ci din poveştile soacrei, o descendentă a Mihuleştilor.

Sorin Pinter, şeful Asociaţiei Agricole Vinereana: „Ştiu că s-a ocupat foarte mult, vorbeam cu cei de la Orăştie, pentru a repune învăţământul românesc. Nu s-a ocupat de el şi de casa lui, s-a ocupat tot de comunitate, de locuitorii, de românii din Transilvania. La Orăştie, Liceul Aurel Vlaicu, am înţeles că tot de dr. Ioan Mihu a avut puse bazele. Eu aşa consider, că a fost un om care nu a adunat bogăţii pentru el, ci ca să poată sta în faţa celor cu care discuta ca un om înstărit. Pentru că se spunea că nu întotdeauna, adică atunci când discuţi cu cineva, te întreabă şi de starea ta socială şi el probabil că avea o stare socială foarte bună, dar niciodată n-a făcut abuz pentru el.

Nu cred că există niciun termen de comparaţie. N-aş vrea să fiu rău, dar politicienii de astăzi sunt pentru ei, în primul rând. Tot ce fac, fac pentru ei. Promisiuni peste promisiuni până ajung unde ajung şi în momentul în care au ajuns acolo, uită de cei care i-au ales şi de cei pe care-i reprezintă şi-şi fac toţi ce cred ei că-i mai bine pentru ei. Salarii, pensii, cumulări de pensii, legi pentru ei pentru a scăpa de tot ce-au făcut şi toate. Observ că politicienii de astăzi fac pentru ei, în primul rând. Dr. Ioan Mihu a avut o altfel de comportare şi o altfel de concepţie”.

Dr. Ioan Mihu, finanțator al proiectului național

Provenit dintr-o familie înstărită de români, Ioan Mihu a terminat liceul Kun la Orăştie, apoi Dreptul la Budapesta şi Graz. Bun administrator şi finanţist, dr. Ioan Mihu şi-a sporit exponenţial averea. Dar a devenit remarcabil prin donaţiile sale substanţiale.

Dorin David, președintele Societății Culturale „Vinereana”:  „Doctor Ioan Mihu a băgat bani în politică, cei de acum au intrat în politică doar ca să câştige bani. Asta e marea diferenţă. Dr. Ioan Mihu a fost un adevărat român şi a încurajat românismul pe tot teritoriul Transilvaniei. A fost o perioadă foarte grea atunci. S-a încercat maghiarizarea forţată, maghiarizarea localităţilor, chiar şi a grădiniţelor. Dr. Ioan Mihu a avut intervenţii, s-a cunoscut cu primul ministru Hedervary, cu Tisza, care era ministru de Interne”.

Implicat de tânăr în dezbaterile politice româneşti, Ioan Mihu era susţinător al pasivismului. Considera că românii nu erau încă pregătiţi pentru confruntarea cu politicienii maghiari. Cu atât mai mult cu cât alipirea Transilvaniei la Ungaria şi prin urmare, şi Parlamentul de la Budapesta, erau ilegitime. Ca şi alţi oameni de afaceri şi politicieni români din epocă, Ioan Mihu credea că românii îşi pot decide singuri soarta numai dacă sunt educaţi şi trăiesc în bunăstare.

1885. Înființează banca „Ardeleana”

Banca Ardeleneana pe care a înfiinţat-o în 1885 a finanţat zeci de ani astfel de proiecte. Oamenii din Vinerea păstrează şi astăzi amintirea ajutorului care i-a scos odinioară din sărăcie.

Sorin Pinter: „Dr. Ioan Mihu a fost prima dată un om care s-a zbătut foarte mult, după câte ştiu, mai ales din documente. Atunci când avea banca în Orăştie şi mergea cineva de la Vinerea la bancă, de multe ori ieşea afară şi întreba cine e de la Vinerea şi îi servea cu prioritate. Deci el a avut o dragoste faţă de localitate şi faţă de locuitorii, de oameni din satul din care s-a tras.

1909-1910. Donații mari pentru presă și teatru. Apărătorul presei independente

Anvergura politică a lui Ioan Mihu este însă mult mai mare. În 1909, pe când guvernul maghiar încerca să scoată limba română chiar şi din şcolile confesionale româneşti, Ioan Mihu deschide lista donatorilor pentru Societatea pentru Fond de Teatru Român cu 10.000 de coroane, echivalentul, astăzi, a câtorva sute de mii de euro. O sumă şi mai mare - 25.000 de coroane - donează pentru Fondul Ziariştilor Români. Ideea era că presa nu îşi poate îndeplini misiunea dacă ziariştilor nu le este garantată independenţa. Fondator în 1902, al ziarului Libertatea, Ioan Mihu continuă să finanţeze ziarul şi după ce majoritatea redactorilor îmbrăţişează activismul politic, cel care a condus la Unirea din 1918.

Ioan Mihu este cel care plăteşte constant amenzile jurnaliştilor sancţionaţi de cenzură. Le plăteşte şi avocaţii în numeroasele procese iniţiate de autorităţile maghiare. Deseori era o bătălie dinainte pierdută, dar banii lui Ioan Mihu permiteau prezentarea demnă la proces şi reînfiinţarea publicaţiilor abia interzise.

Ce jurnalişti au făcut închisoare?

Gabriel Rustoiu, director al Muzeului Unirii din Alba-Iulia: „Fratele lui Iuliu Maniu, de exemplu, a făcut de două ori închisoare, dar campionul a fost Valeriu Branişte, a avut, ziarul pe care-l conducea, a avut nu mai puţin de 74 de procese. A fost condamnat, desigur, la închisoare pentru că era greu să câştigi un proces atunci când criticai regimul maghiar. Din păcate, să sperăm că nu ne apropiem de acele vremuri”.

1910. Discuții istorice în casa Mihu din Vinerea

În jurul lui 1900, ascensiunea României lui Carol I de dincolo de Carpaţi a înmulţit sprijinul pentru românii din Transilvania, Banat şi Bucovina. Una dintre tranşele trimise de BNR s-a ridicat la 2 milioane de lei aur, echivalentul multor zeci de milioane de euro astăzi. În plus, prestigiul regelui Carol I a determinat Viena să facă presiuni asupra Budapestei pentru îmbunătăţirea situaţiei românilor ardeleni. Se constituiau taberele din viitorul război mondial, iar România nu mai putea fi trecută cu vederea. Forţa de la sud de Carpaţi a determinat guvernul Hedervary să accepte discuţii cu liderii Partidului Naţional Român din Transilvania.

Dr. Ioan Mihu, prin desele sale întevedereri cu Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu sau Tache Ionescu, dar şi prin relaţiile sale bune cu politicienii maghiari, a fost invitat de ministrul de interne, Istvan Tisza, să prezinte revendicările româneşti.

La 23 septembrie 1910, Ioan Mihu transmite guvernului de la Budapesta un memoriu în 23 de puncte. Cerea drepturi electorale şi politice pentru românii din Transilvania, libertatea întrunirilor, de asociere şi libertatea presei româneşti. Vorbea despre dreptul copiilor români de a învăţa în limba maternă măcar în şcoala primară, despre dreptul tinerilor români de a obţine la rândul lor burse de stat. Solicita de asemenea ca limba română să fie folosită în administraţie, iar românii să poată face parte din rândul funcţionărimii de stat.

În baza acestui memoriu au urmat negocieri cu contele Tisza, ministrul naţionalităţilor (de fapt, de interne).

În această casă de la Vinerea, Ioan Mihu s-a sfătuit cu Iuliu Maniu şi cu Vasile Goldiş asupra celei mai bune căi de urmat. Fost sediu de CAP, casa are nevoie de restaurare din temelii, dar este încă în picioare. Poate fi salvată.

„Cele 23 de puncte” ale lui Ioan Mihu nu au fost un succes. După lungi pertractări, Budapesta a decis că insistenţele Vienei pentru un compromis cu românii nu pot fi acceptate. Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad - urmaşul lui Ioan Mihu în fruntea Băncii Ardelene, cu toţii deputaţi în Parlamentul de la Budapesta, au interpretat eşecul negocierilor drept o înşelăciune. Lipsa de fair-play în privinţa memoriului discutat la Vinerea în 1910 va avea urmări cruciale în 1918.

După Declaraţia de Independenţă a Transilvaniei - citită de Alexandru Vaida Voevod la 18 octombrie în Parlamentul de la Budapesta - autorităţile maghiare au oferit in extremis federalizarea.

Mihai Căstăian, istoric: „Are loc o întrunire de la Oradea la 12 octombrie, întrunirea din casa lui avocatului Aurel Lazăr, în care se stabileşte atitudinea românilor transilvăneni, de a nu colabora cu autorităţle republicane ale statului maghiar, şi Vaida Voevod după 10 zile rosteşte acel discurs în Parlamentul de la Budapesta prin care se exprimă hotărârea de autodeterminare a românilor transilvăneni. Mai este un episod de negociere pentru că va fi trimis ministrul cultelor, Oskar Jaszi, la Arad, cu propuneri extrem de avantajoase pentru români. Dar faptul că românii trasilvăneni fuseseră înşelaţi în 1910, fuseseră nişte pertractări, nişte negocieri a căror victimă indirectă a căzut chiar Ioan Mihu cu Tisza, i-a făcut să refuze. Amână o zi sau două să ia o hotărâre, îl aşteaptă pe Iuliu Maniu să vină de la Viena şi el stabileşte foarte clar hotărârea românilor de a ieşi din structura statală ungară.

1927. Averea lui Ioan Mihu, donată comunității

La 26 noiembrie 1918, Ioan Mihu, este ales reprezentantul zonei Orăştie la Adunarea Naţională de la Alba-Iulia. A primit oferte de a deveni senatorul de drept şi din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi din cea a Partidului Naţional Liberal. Din cauza vârstei înaintate nu se va implica în politica României Mari. S-a stins la 2 iulie 1927. Neavând copii, şi-a lăsat aproape întreaga avere Bisericii Ortodoxe şi colaboratorilor apropiaţi.

Potrivit testamentului, casa de la Vinerea urma să devină o fermă agricolă model. Actuala Asociaţie nu ar fi aşadar un sacrilegiu. Starea de paragină în care se află casa şi acareturile lui Ioan Mihu, da.

În interbelic, curtea lui Ioan Mihu era locul de horă şi de întâlnire al vinerenilor.

Sorin Pinter: „Existau şi urmaşi ai lui Dr. Ioan Mihu şi a rămas clădirea nemodificată pentru că n-a fost preluată de CAP. A devenit Cooperativa Agricolă de Producţie. Statul comunist a venit şi a luat clădirile şi şi-a instalat sediul CAP-ul aici. După ce s-au instalat au început să modifice. Au mutat morminte. Cei doi, părinţii lui Mihu, care erau aici în curte, s-au mutat în cimitir, au demolat cum se vede şi au schimbat toate destinaţiile clădirilor. Şi pur şi simplu s-a dărâmat construcţia ca atare care a fost originală. S-a degradat, ăsta-i termenul cel mai bun. Deci construcţia din faţă este originală şi şura asta este tot originală. Clădirile alea din spate sunt tot originale, numai că sunt mai derăpănate şi li s-a schimbat destinaţia. Din locuinţele pentru servitori s-au făcut fierărie, s-au făcut magazii de pesticide şi alte minuni. Ce este foarte interesant la clădirea respectivă, are o construcţie, dar nu putem să intrăm, şi subsolul este sub toată clădirea şi este tot numai din zid de cărămidă făcut, deci nu este cu turnat de betoane. E după stilul ăla vechi cum se făceau cetăţile, din cărămidă cu var stins atunci proaspăt”.

Neînțelegeri mărunte blochează restaurarea clădirii

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: Din câte am vorbit şi la Primărie, şi cu dl. Pinter, lumea de la Vinerea vrea ca această casă să fie refăcută, restaurată? Ce lipseşte? Nu spuneţi că bani, că banii se găsesc.

Dorin David, președintele Societății Culturale „Vinereana”: „Bunăvoinţă din partea Societăţii agricole Vinereana, să se pună la masă cu Primăria şi să vadă în ce fel se poate prelua, legal, bineînţeles, şi să se treacă la fapte. Cred că în cel mai scurt timp - asta durează mult actele - în cel mai scurt timp ar putea arăta ca o adevărată casă memorială. Ar putea arăta ca o bijuterie. Un loc care să aducă turişti aici, de ce nu? Ar veni în pelerinaj copii de şcoală, ar vizita de la Alba Iulia ar vizita şi Vinerea.

Sorin Pinter: Uite, este o declaraţie pe care o fac pentru prima dată. Am să încerc să găsesc ca orice modalitate, ca să putem, împreună cu Primăria, să amenajăm casa memorială a dr. Ioan Mihu!

În 1958, comunitatea din Vinerea a sfinţit o biserică. În ciuda sabotajelor puse la cale de activiştii de partid - apă cu zahăr peste generatorul electric, tăierea limbilor de la clopot, brigăzi artistice şi meciuri de fotbal menite să îi disperseze pe tineri - la sărbătoare au luat parte 10.000 de oameni. Dacă vinerenii au avut suficientă energie să înfrunte regimul comunist, restaurarea casei doctorului Ioan Mihu - omul care a pus Vinerea pe harta Marii Uniri - nu ar trebui să le creeze mari dificultăţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri