Sari la conținut

RAPORT DE ȚARĂ. Cluj, unul dintre cele mai importante centre culturale din sud-estul Europei

Istoria învăţământului superior clujean începe în secolul al XVI-lea, când a fost înfiinţată Universitatea din Cluj. După un parcurs zbuciumat în 1945, la sfârşitul celui de-al doilea Razboi Mondial, învatamantul superior românesc din Cluj se organizează sub numele de Universitatea Victor Babeş. Tot în acelaşi an, autorităţile române au înfiinţat Universitatea maghiară Bolyai.

Din 1959, cele două universităţi se unesc sub numele a doi oameni de ştiinţă: bacteriologul român Victor Babeş şi matematicianul maghiar Janos Bolyai. Cum tot al cincilea locuitor al Clujului este student, nu surprinde pe nimeni că aici este cea mai mare concentrare de instituţii academice din ţară. Şi în acest context, universitarii clujeni cred că vocile lor trebuie să facă auzite în procesul de regionalizare.

În prezent, Universitatea reuneşte 21 facultăti cu programe de studii în limbile română, maghiară şi germană.

„În domeniile de vârf avem expertiză peste tot şi practic nu există sector de activitate în România în care UBB să nu fie activă. Plus raporturile cu mediul de afaceri, integrarea în societate care ne plasează de asemenea pe primul loc sau printre primele poziţii nu numai în ţară, ci în întreaga regiune centrală şi de sud-est. Practic în acest moment, Clujul este un pol de putere intelectuală, al doilea după capitala ţării”, a susținut Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai.

În cadrul Universităţii Babeş-Bolyai funcţionează unul dintre cele mai importante laboratoare de cercetări din ţară în domeniul psihologiei: platforma Psytech-MATRIX, unicat în România. Sub forma unui cub, aceasta este folosită cu succes în tratamentul fobiilor, cu ajutorul psihoterapiei prin realitate virtuală.

Rezultate inedite în domenii surpinzătoare, cu aplicabilitate imediată, au şi studenţii Universitatăţii Tehnice din Cluj-Napoca. Profesorului Nicolae Balc îi place să spună că în departamentul său de la Facultatea de Construcţii de Maşini s-a întâlnit tehnologia cu medicina.

Noi facem în premieră naţională şi implanturi personalizate cu astfel de maşini imprimante 3D, care pot prelua o imagine de la un tomograf asistat de calculator. Noi putem fabrica implanturi cu care la Clinica Maxilo-Faciale din Cluj au fost operaţi deja mulţi pacienţi”, a explicat prof. univ. dr. Nicolae Balc, directorul Departamentului Inginerie a Fabricaţiei.

De altfel, de ani buni, dincolo de inovaţie, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca asigură în mare parte specialiştii IT pentru parcurile industriale dezvoltate în judeţ. Renumită pentru pregătirea absolvenţilor săi veniţi din peste 50 de ţări din întreaga lume este şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, fruntaşă în cea mai recentă clasificare a primelor zece instituţii de învăţământ superior, realizată de Ministerul Educaţiei.

În acelaşi top, regăsim şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. La instituţia fondată cu 140 de ani în urmă s-a format ca specialist şi actualul comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

Mult mai veche este şcoala de arte, prima deschisă în ţară, în anul 1781. Premergatoare acesteia pot fi considerate atelierele de iconari si pictori de biserici precum cele de la Nicula, Laz sau Fagar. Actuala Universitate de Arte şi Design pregăteşte anual peste 1000 de studenti, viitori specialişti în arte plastice si decorative, sculptură, conservare-restaurare sau chiar viitori creatori de modă.

Alte sute de artişti ies anual de pe băncile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, instituţie cu tradiţie în România, înfiinţată în anul 1919.

Generaţie după generaţie, mii de tineri îşi leagă numele şi unii, chiar destinul, de oraşul universitar Cluj-Napoca. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Etichete: cluj , studenti , universitati , facultati , regionalizare , raport de tara

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale