RAPORT DE ȚARĂ. Liceul Industrial din Zimnicea, reconstruit de elvețieni după cutremurul din 1977

Data publicării:
scoala

A fost o muncă de aproape o sută unsprezece zile, aşa cum am citit şi eu în monografia liceului, iar în decembrie 1977 a fost dată şi inaugurată. Clădirea fusese proiectată să reziste o perioadă relativă de timp, adică undeva la 10 ani, dar se comportă destul de bine şi în momentul asta. Este destul de solidă”, a afirmat Madalina Rusu, directorul Liceului Zimnicea.

Actualul inspector general adjunct şcolar, Emilian Vrăjitoarea, a pus umărul în '77 la construirea liceului din Zimnicea.

Am fost solicitaţi la acea vreme. Sunt şi eu unul dintre participanţii la reconstrucţia liceului, atât cât am putut cu umila mea prezenţă fizică acolo şi atât cât am putut, alături de colegii mei din acea perioadă. E un liceu care s-a construit într-un timp relativ scurt”, mărturisește profesorul Emilian Vrăjitoarea.

Numărul copiilor care urmează cursurile liceului a crescut, dar spaţiul a rămas acelaşi.

În urmă cu câţiva ani, într-o campanie, în 2008 cred, a fost dată o ordonanţă de urgenţă prin care urmă să se construiască campusuri şcolare, iar noi am fi beneficiat de un astfel de campus. Pentru copii ar însemna foarte mult construirea acestui campus. Ar asigura în primul rând cămin pentru aceşti elevi, ar asigura prin cantină şi o masă pe zi şi ne-am putea extinde şi cu programul care eu cred că este un beneficiu - after school. Ar însemna foarte mult şi ca dotare şi ca spaţiu, în care copii să-şi dezvolte activitatea”, a mai spus directorul Liceului Zimnicea.

Aceeaşi părere o are şi inspectorul general adjunct.

Şi acum este aproape ca la început. Este construit din panouri uşoare, pe structura metalică şi totul construit cu spaţii largi, cu clase mari, culoarele sunt largi. Este util, dar numărul elevilor din Zimnicea a crescut şi nu mai răspunde capacităţii sau numărului de elevi care învaţă în acea şcoală. El, la vremea aceea, era foarte bun. Era printre cele mai moderne şcoli din judeţ. În momentul acesta e modern, dar nu mai corespunde nevoilor şcolii”, a explicat Emilian Vrăjitoarea.

În judeţul Teleorman sunt peste 350 de unităţi şcolare, dintre care mai mult de 20 sunt licee.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri