1 Decembrie 2018, Ziua Națională. Liviu Dragnea, mesaj video pe Facebook

Data publicării:
liviu dragnea fb

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a anunțat că nu va participa la evenimentele în aer liber cu ocazia Centenarului Marii Uniri, din cauza stării de sănătate, a postat, sâmbătă dimineaţa, un mesaj video pe Facebook, în care își împărtășește câteva gânduri legate de Ziua Națională și de ceea ce înseamnă câștigarea respectului din partea partenerilor europeni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele Camerei Deputaților spune că la un secol de la Marea Unire, România are nevoie de unire mai mult ca niciodată şi că doar uniţi în jurul obiectivelor comune putem construi o Românie puternică, bogată şi mândră, o ţară care să ofere bunăstare locuitorilor ei, capabilă să îşi apere interesele, valorile şi credinţele şi să fie respectată de partenerii europeni. 

„La un secol de la Marea Unire, România are nevoie de unire mai mult ca niciodată. Are nevoie de curaj, de patriotism, de inimă şi de minte, are nevoie de înţelepciunea pe care a avut-o acum 100 de ani. Doar uniţi în jurul obiectivelor comune putem construi o Românie puternică, bogată şi mândră, o ţară europeană ce oferă bunăstare românilor, un stat drept cu cetăţenii săi şi respectat de partenerii internaţionali, o naţiune capabilă să îşi apere interesele, valorile şi credinţele. Să medităm în aceste zile asupra cuvântului unire. Dacă înaintaşii noştri au sacrificat atâtea pentru el, e datoria noastră să-l luăm în serios. La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor oriunde s-ar afla!”, a transmis liderul PSD.  

Liviu Dragnea nu a participat vineri nici la recepția de la Palatul Cotroceni oferită cu ocazia Zilei Naționale. Nici președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a onorat invitația, în schimb premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă la eveniment și a discutat cu președintele României.

Citiți și:  Culisele recepției de la Cotroceni. Ce semnale au dat Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri