A verificat dacă butelia e etanşă cu o flacără şi și-a dat foc la casă

Data publicării:
butelie
Sursa foto: Profimedia Images

Pompierii au intervenit, luni, la un incendiu la o casă în localitatea teleormăneană Copăceanca, după ce focul a pornit de la o butelie când s-a verificat etanşeitatea acesteia folosindu-se o flacără, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.

"La sosirea pompierilor, focul se manifesta generalizat, la nivelul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, cu posibilitate de propagare la două locuinţe din imediata apropiere. Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproape o oră şi jumătate. Au ars ori au fost distruse bunuri de circa 50.000 de lei, reprezentând acoperişul imobilului, pe circa 100 de metri pătraţi elementele de tâmplărie, mobilierul şi aparatura electrocasnică", anunţă ISU Teleorman.

La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă, scrie Agerpres.

În incendiu nu au fost persoane rănite.

"Din primele cercetări efectuate, a reieşit că focul a izbucnit la o butelie, când s-a încercat verificarea etanşeităţii cu flacără. Pentru evitarea unor situatţii asemănătoare, recomandăm cetăţenilor următoarele măsuri: verificaţi etanşeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă şi săpun, este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru (...). Folosiţi doar butelii comercializate în unităţi specializate", precizează ISU Teleorman.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri