Biden: SUA nu vor recunoaşte niciodată revendicările Rusiei asupra teritoriului Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
biden
Șeful diplomației americane, Antony Blinken (stânga) și președintele SUA, Joe Biden (dreapta). Foto: Profimedia Images

Preşedintele american, Joe Biden, a promis joi că nu va recunoaşte „niciodată” rezultatele referendumurilor „orchestrate de Rusia” în Ucraina, scrie AFP.

„Vreau să fiu foarte clar în acest sens: Statele Unite nu vor recunoaşte niciodată revendicările Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei”, a afirmat preşedintele american în cursul unui summit la Washington reunind lideri ai unor insule din Oceanul Pacific.

„Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie absolută. Rezultatele au fost orchestrate la Moscova”, a adăugat preşedintele Biden, salutând „sacrificiul” ucrainenilor pentru „a-şi salva poporul şi a menţine independenţa ţării lor”.

Referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă a mai estimat că „agresiunea Rusiei în Ucraina, cu scopul de a promova ambiţiile imperiale ale lui Putin, este o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei”.

Afirmaţiile preşedintelui american au fost făcute într-un moment în care Vladimir Putin urmează să oficializeze vineri la Moscova anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene, ferm denunţată de Kiev şi aliaţii săi occidentali.

Kremlinul urmează să găzduiască vineri la ora 12.00 GMT o ceremonie în care va fi oficializată anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est) şi Herson şi Zaporojie (sud). Vladimir Putin va ţine „un discurs substanţial” cu această ocazie, potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov.

Blinken: Referendumurile din Ucraina constituie „confiscări de teritorii”

Anterior, secretarul de stat american, Antony Blinken, a condamnat şi el aceste „referendumuri”, care sunt „nici mai mult nici mai puţin decât confiscări de teritorii”.

„Această parodie a referendumurilor organizate de Kremlin este doar o încercare zadarnică de a masca ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât o altă tentativă de a confisca teritorii în Ucraina”, a afirmat şeful diplomaţiei de la Washington într-un comunicat.

„Pentru a fi clari, rezultatele au fost orchestrate de Rusia şi nu reflectă voinţa poporului ucrainean”, a subliniat responsabilul american, conform Agerpres.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri