Video Bun de plată, după ce statul nu mai vrea să-i deconteze cheltuielile de 20.000 de lei pentru instalarea panourilor fotovoltaice

Data publicării:
un barbat spune unui reporter digi24 despre problemele cu panourile fotovoltaice
În 2021, Ștefan s-a înscris în programul Casa Verde cu speranța că va primi 20.000 de lei de la stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice.

Când statul greșește, tot românul plătește! Este cazul unui bărbat din Călărași, devenit prosumator prin Casa Verde. Bucuria sa nu a durat, însă, mult. După 9 luni de la aprobarea dosarului, Administrația Fondului pentru Mediu s-a trezit că dosarul, aprobat inițial de instituție, este incomplet, așa că nu i-a mai dat bărbatului niciun leu. Acum, acesta este nevoit să plătească din propriul buzunar întreaga investiției.

În 2021, Ștefan s-a înscris în programul Casa Verde cu speranța că va primi 20.000 de lei de la stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice. După mai bine de un an de aștepare, a primit vestea cea mare. Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat proiectul și i-a spus că poate să înceapă lucrările. Zis și făcut. Câteva luni mai târziu, avea deja panourile pe casă și devenise prosumator. Însă bucuria nu a durat mult.

Ștefan Dragomir: În urmă cu două săptămani m-a anunțat că AFM-ul nu vrea să deconteze suma către instalator, pentru că la dosarul inițial nu au fost actele corect depuse. Acei 200 de milioane o să îmi revină să îi plătesc eu... Investiția asta nu știu dacă o să o recuperez nici când o să ies la pensie, pentru că este o sumă considerabila pentru mine.

Ștefan a fost informat de firma care i-a pus panourile că nu va mai beneficia de niciun leu de la stat și că va trebui să plătească din buzunarul lui toată investiția. Motivul a fost că Administrația Fondului pentru Mediu a realizat după 9 luni de la aprobarea dosarului, că acesta nu conținea și intabularea casei, prin urmare clientul nu mai era eligibil.

Theodor Gheorghe, reprezentant firmă de panouri fotovoltaice: Toată evaluarea a fost făcută de AFM. Noi am luat de bun orice dosar aprobat și am făcut lucrările. vedem cum mergem mai departe. Îi demontăm panoruile de pe casă, ne plătește omul? Habar nu am.

Ștefan Dragomir: Tot ce vedeți aici - invertorul, sistemul de securitate, siguranțele, panoruile și împământarea ne-au costat 34 de mii de lei, din care 20 de mii de trebuia să recuperez de la AFM.

Jurnaliștii Digi24 au vrut să vadă cum explică AFM-ul, instituția care gestionează unul dintre cele mai mari programe guvernamentale de energie verde, această situație. Faptul că inițial au aprobat un dosar, iar apoi, după ce persoana a devenit și prosumator, a anulat investiția. Însă nu am primit niciun răspuns, ci doar un număr de înregistrare a solicitării. Între timp, a pornit și a doua sesiune a programului, care pare să aibă parte de un succes răsunător. Peste 31.000 de români s-au înscris în program, iar mai bine de jumătate de miliard de lei a fost epuizat în doar câteva minute.

Reporter: Georgiana Iuzic / Operator: Costică Pogonaru

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amestecul făcut în casă care îți lasă ecranul televizorului impecabil. Aşa nu va mai avea urme pe el
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Antonia, internată 11 zile în spital după o procedură estetică. Artista a rupt tăcerea: „Ar fi putut să aibă...
Film Now
Actriță de Oscar, una dintre cele mai frumoase din lume. Jennifer Connelly, la 55 de ani. Are 3 copii, e...
Adevarul
Cum a fost scoasă din țară lidera opoziției din Venezuela. Detalii inedite ale misiunii, relatate de un...
Newsweek
Fostul șef Romsilva avea 8.000€ salariu, plus 1.000€ pensie și 7 case. La pensionare și-a dat 55.000€ bonus
Digi FM
Judecătoarea Raluca Moroșanu, o nouă declarație după momentul viral de la conferința de la Curtea de Apel. Ea...
Digi World
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii apartine
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție