Cod galben de ninsori şi viscol în 36 de judeţe. Vreme rece şi precipitaţii în Bucureşti

Data actualizării: Data publicării:
zapada viscol ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste trei sferturi din ţară se va afla sub avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol până joi dimineaţa, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) într-o prognoză.

Judeţele afectate de avertizarea cod galben sunt: Maramureş, Bihor, Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sălaj, Cluj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 februarie, ora 8:00 - 6 februarie, ora 10:00, în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile.

În zona de munte, din nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60 - 70 km/h, iar în zona montană 90 - 100 km/h.

În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, cu viteze de peste 55 - 60 km/h.

Cum va fi vremea în București

Pentru Bucureşti, estimările arată că, de miercuri, de la ora 8:00, până joi, 6 februarie, ora 10:00, vremea se va răci accentuat, temperatura aerului va scădea continuu pe tot parcursul intervalului, de la valori de 4 - 5 grade, în dimineaţa zilei de miercuri până în jurul a -2 grade Celsius, în noaptea de miercuri spre joi. În plus, vor fi precipitaţii, ziua sub formă de ploaie, iar seara şi noaptea predominant ninsoare.

Vântul avea intensificări temporare, cu rafale ce vor atinge 55 - 60 km/h, amplificând senzaţia de rece şi viscolind ninsoarea în a doua parte a intervalului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichetele de masă nu ajung doar în contractul de muncă. Unde mai trebuie să fie înregistrate
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Totul despre "Michael", filmul despre Michael Jackson. Fiica regelui pop e nemulțumită de proiect: "Am spus...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...