Continuă scandalul testelor de salivă. Sindicaliștii din Educație cer să nu mai fie trimise în școli

Data actualizării: Data publicării:
test de saliva prelevat în scoala unui elev mic
9 milioane de teste de salivă sunt necesare pentru testarea în școli într-o săptămână, spune ministrul Sorin Cîmpeanu Foto: Profimedia Images

Sindicatele din Educație susțin că testele de salivă care au ajuns la inspectoratele școlare nu respectă regulile de siguranță sanitară și cer blocarea distribuției lor în școli. Sindicaliștii cer mai multe instrucțiuni privind folosirea acestor teste.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret cer Guvernului blocarea distribuției testelor din salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 și distribuirea în unitățile de învățământ a unor kit-uri individuale.

"Testele din salivă care au ajuns în inspectoratele școlare nu respectă nicio regulă de siguranță sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puțin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condițiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate și sigilate individual", spun sindicaliștii.

Ei cer Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), cea care a elaborat cerințele de performanță și de reglementare, să explice cum pot fi aceste teste distribuite către elevi, respectându-se în același timp și regulile sanitare.

Totodată, sindicaliștii cer Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) să prezinte criteriile potrivit cărora aceste teste au fost achiziționate și livrate dezmembrate, și nu sub formă de kit individual.  

În opinia sindicatelor, de livrarea testelor trebuia să se ocupe Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), instituția care a semnat contractele.

"Întrebarea firească pe care și-o pun părinții și cadrele didactice este următoarea: instituția care a lansat licitația, a întocmit corect Caietul de sarcini privind distribuirea acestor teste? Dacă a fost întocmit corect, se respectă regulile stabilite? Opinia publică așteaptă niște explicații, urgent! Altfel, această mult așteptată testare riscă să se transforme într-un mare eșec! Cine își permite să-și bată joc de sănătatea copiilor și a cadrelor didactice este iresponsabil!", se arată în comunicatul comun semnat de cele două federații sindicale.

Pe de altă parte, ele susțin că deși ministrul educației i-a asigurat că livrarea către școli nu se va mai face în aceste zile libere legale, s-au primit numeroase semnale din țară că directorii și angajații din unitățile de învățământ au fost chemați și sâmbătă să ridice testele.

Sindicaliștii mai cer mai multe informații privind folosirea acestor teste de salivă, ei invocând că în afară de un videoclip demo, nu există niciun fel de instrucțiuni.?!

"Cerem imperativ Guvernului României și Ministerului Educației respectarea dreptului angajaților la zilele libere legale și propunem ca aceste teste să fie distribuite pe 2 și 3 decembrie, urmând a fi utilizate începând cu 6 decembrie. De asemenea, solicităm ca, măcar începând cu următoarea tranșă de teste, acestea să corespundă normelor sanitare și să fie ambalate individual", se arată în comunicatul de presă transmis duminică. 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...