Decizie definitivă împotriva companiilor aeriene care au refuzat să-i despăgubească pe pasagerii cu zboruri întârziate sau anulate

Data actualizării: Data publicării:
Famile cu cupii si bagaj la aroport.
Famile cu cupii la aroport. FOTO: Getty Images

O firmă din Olanda a obţinut decizii favorabile definitive, în procesele intentate în România, Spania şi Germania unor companii aeriene care au refuzat să plătească despăgubiri călătorilor afectaţi, e vorba de sume cuprinse între 250 şi 600 de euro.

Compania specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking a apelat la executori judecătorești pentru a pune poprire pe conturile companiilor aeriene care nu au respectat drepturile pasagerilor și nici obligativitatea de a plăti compensațiile legale către firma care îi asista pe pasageri. Cele mai recente situații de acest tip implică companiile Blue Air și Wizz Air, împotriva cărora s-au inițiat în total trei proceduri de executare în luna ianuarie a acestui an.

Cea mai mică sumă executată a fost de 250 euro, cu o decizie împotriva companiei aeriene BlueAir. Suma medie a deciziilor de executare este de aproximativ 10.000 lei, pentru grupuri de 5-8 pasageri.

Speriați de birocrație sau de procedura dificilă, doar 5% dintre românii aflați în situația unui zbor cu probleme ajung să își ceară drepturile de la companiile aeriene și caută să primească compensațiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcție de conjunctura anulării sau amânării zborului. Compania olandeză înregistrează zilnic între 30 și 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să își primească drepturile de la companiile aeriene.

În total, în acest moment compania are deschise în instanță aproximativ 170 de dosare, dintre care aproximativ 30 în România, 100 în Germania, 30 în Franța și 10 în Spania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri