Dispută între Nicușor Dan și Gabriela Firea. Actualul și fostul primar se ceartă pe banii de căldură pentru București

Data publicării:
gabriela firea nicusor dan
Gabriela Firea și Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos

Dispută pe rețelele sociale între Gabriela Firea și Nicușor Dan, fostul și actualul primar al Capitalei, pe tema banilor pentru modernizarea rețelei de termoficare din București. Aceasta, în condițiile în care în această iarnă, bucureștenii din toate cartierele s-au confruntat cu lipsa căldurii și apei calde.

Cei doi politicieni se acuză reciproc pentru întârzierile în modernizarea sistemului de termoficare.

„Strigātor la cer! Bucureștiul riscă să piardă o șansă financiarā unică, în timp ce mii de familii îngheață în case! Fondurile europene nerambursabile pentru înlocuirea conductelor vechi de termoficare, aproape 300 de milioane de euro, sunt la un pas de a fi pierdute! Nicușor Dan nu a mișcat un deget din ziua în care a ajuns primar, pentru a folosi banii pe care i-a moștenit, fără niciun efort, și cu care putea începe reabilitarea sistemului”, se arată într-o postare pe Facebook a PSD, semnată Gabriela Firea, care este acum ministrul Familiei.

„Este inexplicabil de ce nu a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor, în aproape un an și jumătate de la semnarea contractului. Sunt proceduri de durată, dar care puteau fi începute imediat. Adevărul este însă dramatic: și dacă licitațiile ar porni astăzi, tot ar fi prea târziu. Proiectul este finanțat pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, iar regulile spun că fondurile trebuie cheltuite până în 2023. Minimum un an și jumătate pentru licitație și minimum tot atât pentru proiectare, e clar cā va ieși din calendar iar banii se vor pierde”, a continuat ea.

„Viața, siguranța și confortul a 1,2 milioane de bucureșteni sunt într-un real pericol”, a mai scris Firea.

Nicușor Dan i-a răspuns tot printr-o postare pe Facebook.

„Cu un tupeu incredibil, fostul primar Firea mă acuză de situația termiei din București. În loc să dea bani pentru termie, a dat bani pe târguri, concerte și tot felul de prostii. Banii care lipsesc din alocare ar fi permis înlocuirea la timp a rețelei”, a scris primarul.

„În ceea ce privește fondurile europene pentru termie, nu a fost în stare timp de 4 ani să obțină banii europeni care erau alocați Bucureștiului. Am preluat mandatul cu conturile blocate, cu furnizori neplătiți de 2 ani. Nimeni nu mai voia să lucreze cu Primăria Capitalei.

Din punct de vedere tehnic, înlocuirea celor 210 km conducte cu bani europeni nu poate fi făcută înainte de înlocuirea altor 63 km de conducte. Toți cei 63 de km au fost alocați de administrația Firea companiei municipale Energetica, care în mandatul Firea a reușit să înlocuiască 7 km”, a continuat el.

„A trebuit mai întâi să deblocăm situația financiară (pentru că nu mai venea nimeni să lucreze cu Primăria) și apoi să scoatem la licitație 40 de km din cei 63 (deoarece altfel, compania Energetica ar fi terminat cei 56 km rămași în 6-7 ani), pe care începem lucrările primăvara asta. Am lăsat 16 km la Energetica, care a făcut 9 km anul trecut. Abia apoi putem lucra la cei 210 km, pentru care atribuirea este în curs. Am semnat pentru asta parteneriatul cu ANAP și cu Banca Mondială”, a mai scris el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...