158 de elevi din România cu medii între 1 și 2 iau bursă de merit

Data publicării:
elevi cu uniforme albastre la scoala
52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 - 10.00. Foto: Profimedia

158 de elevi cu medii între 1 și 2 primesc burse de merit, conform datelor Ministerului Educației. Pe de altă parte, 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00, potrivit instituției.

52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 - 10.00.

8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 - 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.

6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare.

În anul școlar 2022 - 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit și peste 92.000 de burse de studiu, mai multe decât anul trecut, potrivit datelor Ministerului Educației.

De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738.800 în acest an școlar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social în anul școlar anterior.

Bursele de merit se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale sau a mediilor de admitere.

Potrivit ministerului, acestea „vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale”.

Bursele de merit au o valoare de 450 de lei pe lună.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”