Avocatul Poporului cere un punct de vedere de la Ministerul Educației, după ce OMS a recomandat redeschiderea școlilor

Data publicării:
elevi la scoala
Elevi la școală. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Instituția Avocatului Poporului s-a sesizat din oficiu după ce Organizația Mondială a Sănătății a recomandat menținerea școlilor deschise, chiar și în condiții de pandemie, și s-a adresat Ministerului Educației, de la care a cerut un punct de vedere. 

Adjunctul Avocatului Poporului, Molnar Zsolt, a cerut secretarului de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Sorin Ion, un punct de vedere legat de recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de redeschidere a unităţilor de învăţământ.

„Nu ne permitem o generaţie pierdută din cauza COVID-19”, este mesajul transmis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în faţa creşterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel european. State unde au fost înregistrate recent peste 20.000 de cazuri zilnic, cu toate că nu au putut evita impunerea restricţiilor, au optat pentru menţinerea şcolilor deschise, cu respectarea strictă a condiţiilor de distanţare sau igienă, purtatul măştii sau aerisitul frecvent al claselor, menţionează Molnar Zsolt în documentul adresat secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, relatează Agerpres.

Molnar Zsolt afirmă că în România aproape 3 milioane de elevi desfăşoară actul educaţional în sistem online, acolo unde este posibil.

Potrivit unui sondaj realizat de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, aproape jumătate dintre părinţi consideră că închiderea şcolilor nu este una bună pentru sistemul de educaţie, având în vedere că educaţia trebuie să primeze, în orice formă ar fi desfăşurată şi nepierzând din vedere inegalităţile care vor apărea în ceea ce priveşte accesul la educaţie al copiilor aflaţi în medii defavorizate şi recuperarea decalajelor educaţionale, susține Molnar Zsolt.

Potrivit unor studii realizate de World Vision România, „şcoala online, în mediul rural, rămâne o utopie: 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la şcoala online în prima perioadă a restricţiilor, iar în unul din trei sate în care World Vision România este prezent există zone cu semnal slab sau inexistent, lucru care îi afectează direct pe elevii care fac eforturi să-şi continue studiile”.

Nu în ultimul rând, decizia de a închide şcolile nu a prevăzut un plan de măsuri pentru zonele în care şcoala online nu funcţionează, argumentează Molnar Zsolt.

Potrivit acestuia, studiile internaţionale realizate în această perioadă arată că, de la debutul pandemiei, foarte puţine şcoli au devenit focare de COVID-19, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia într-un raport din 21 octombrie că, la majoritatea infecţiilor sau cazurilor de COVID-19 raportate la copii, infectarea s-a produs acasă.

„Faţă de toate aceste împrejurări (...), instituţia Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu. Astfel, vă rugăm să formulaţi un punct de vedere faţă de aspectele semnalate în prezenta sesizare din oficiu, în special în legătură cu recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de redeschidere a unităţilor de învăţământ”, solicită Molnar Zsolt.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate