Cazarea, marea problemă a studenților la început de an universitar. Tinerii amenință cu proteste

Data publicării:
intrare camin

La Constanţa, studenţii au aşteptat ore în şir sub o ploaie torenţială momentul în care şi-au preluat camerele din cămine.

Aurelian a reuşit să se cazeze într-un cămin de pe bulevardul Mamaia. Tânărul are deja planuri de renovare, pentru că încăperea repartizată nu e tocmai în cea mai bună formă.

„Asta e. Am stat şi anul trecut. Sper să putem să stăm şi anul viitor, ca să putem să văruim şi camera”, spune studentul.

Mulţi studenţi vor fi siliţi să îşi caute cazare pe piaţa privată.

„Avem 1.327 de locuri de cazare şi 1416 cereri, la care se adaugă cele ale bursierilor statului român în număr de aproape 400. Scăzând pe aceştia pe care noi am fost obligaţi să îi cazăm conform legii, au rămas 969 de locuri pentru studenţii români”, declară Daniel Citirigă, purtătorul de cuvânt al Universităţii Ovidius.

Tariful pentru un loc la cămin în Constanţa este de 250 lei pentru studenţii cu taxă şi de 150 pentru cei admişi la buget.

Și la Braşov, tinerii au venit încărcaţi cu bagaje la căminele Universităţii Transilvania. Cele mai multe emoţii le-au avut studenţii din anii doi şi trei, care nu sperau să mai prindă un loc.

„Mă gândeam că vin studenți în anul I și o să fie luați ei prima dată şi nu o să prind”, spuen unul dintre studenții brașoveni.

Aproape 7.000 de tineri au solicitat cazare pe cele 4.200 de locuri din căminele braşovene, chiar dacă anul acesta chiria a fost majorată.

Tarifele au crescut în medie cu 20 de lei de persoană şi la buget si la taxă, datorită creșterilor prețurilor la utilități, scumpirii vieții de zi cu zi, și am fost nevoiți să creștem și noi prețurile”, declară Steluţa Dogaru, şef serviciu cămine Universitatea Transilvania.

În primăvară, tarifele ar putea scădea la loc. Pentru un loc în camin, studenții din Braşov plătesc între 150 şi 230 de lei pe lună.

Studenții se pregătesc de proteste

De altfel, nemulțumiți că subvenţiile oferite de stat pentru cazare au aceeaşi valoare din 2007, studenții amenință cu proteste. Ei au avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, însă au plecat nemulțumiți de faptul că ministerul nu-și asumă faptul că învățământul superior este subfinanțat.

Ei promit că vor ieși în stradă dacă în maximum o lună de zile subvențiile pentru cazarea în cămine, dar și pentru cantine nu vor crește.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum s-a produs accidentul de pe DN6: greșeala făcută de șoferul autocamionului. Doi copii, de 13 și 16 ani...
Digi FM
Amal, fermecătoare la brațul lui George Clooney, în Italia. Avocata și starul de Hollywood au atras toate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift face o declarație romantică rară. Artista descrie relația cu Travis Kelce drept „cea mai mare...
Film Now
Meryl Streep o va interpreta pe Joni Mitchell într-un film biografic despre viața celebrei artiste
Adevarul
O tânără a dat pe o casă cu 17 camere în Sicilia mai puțin decât pentru o mașină. Câți bani a scos din...
Newsweek
Ce vechime se pune la pensie dacă ai lucrat cu jumătate de normă? Câte puncte primești pentru un an muncit?
Digi FM
Așa era înainte de primul tatuaj, acum are peste 600 de desene pe corp. Cum arată Fata Dragon, tânăra care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Un doberman, câştigătorul celebrei competiţii Westminster Kennel Club. 3000 de câini au fost înscriși în...
Film Now
Jamie Lee Curtis a învins dependența de droguri și alcool acum 27 de ani. Vedeta face dezvăluiri despre...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă