Sari la conținut
News Alert

Pastila de limbă. „I”-urile din interiorul cuvintelor, o chestiune delicată din cauza unei doze de confuzie

Scriitorul Radu Paraschivescu a vorbit, cu aproape trei ani în urmă, despre numărul de „i”-uri de care este nevoie la pluralul articulat sau nearticulat al cuvintelor - substantive, dar nu numai. În această ediție a emisiunii vă propune să vedeți ce se întâmplă cu „i”-urile din interiorul anumitor cuvinte.

Radu Paraschivescu: Chestiunea e delicată, din cauză că încă există o doză importantă de confuzie în ceea ce priveşte scrierea şi rostirea acestor cuvinte. Uneori suntem convinşi că trebuie să scriem cu un „i” şi de fapt regula impune două „i”-uri, alteori e exact pe dos: ni se pare logic să scriem cu două „i”-uri şi de fapt regula impune unul singur.

Una dintre perechile în discuţie, care încă produce neplăceri, e cea compusă din substantivele „conştiinţă” şi „cunoştinţă”. După cum se poate vedea şi auzi, „conştiinţă” are în interior două „i”-uri, pe când „cunoştinţă”, unul singur. Definită drept „cunoaşterea intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existenţă şi despre lucrurile din jur”, conştiinţa ajută la formarea unor expresii cum ar fi „mustrări de conştiinţă”, „proces de conştiinţă”, „a avea ceva pe conştiinţă”, „a se simţi cu conştiinţa încărcată”, „a fi cu conştiinţa împăcată” etc. La rândul ei, cunoştinţa este definită fie drept „cunoaştere”, fie drept „persoană pe care o cunoaşte vorbitorul”, pentru ca substantivul folosit la forma de plural, „cunoştinţe”, să însemne „totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor pe care le are cineva într-un anumit domeniu”.

Prin urmare, nu vom spune niciodată „Trecătorul a avut mustrări de conştinţă şi a dus portofelul găsit la poliţie” (variantă incorectă) şi vom avea grijă să spunem „Trecătorul a avut mustrări de conştiinţă şi a dus portofelul găsit la poliţie” (variantă corectă). Pe de altă parte, ne vom feri să spunem „Titus are o mulţime de cunoştiinţe în materie de fizică nucleară” (variantă incorectă) şi vom avea grijă să spunem „Titus are o mulţime de cunoştinţe în materie de fizică nucleară” (variantă corectă). La fel, vom spune „Am vorbit cu o cunoştinţă a părinţilor şi am stabilit să ne întâlnim” (variantă corectă) şi vom evita să spunem „Am vorbit cu o cunoştiinţă a părinţilor şi am stabilit să ne întâlnim” (variantă greşită).

Dacă tot am ajuns aici, e momentul pentru alte două precizări. Prima: verbul derivat din substantivul „cunoştinţă” este „a încunoştinţa”, cu un singur „i”, ca în exemplul „Fratele nostru ne-a încunoştinţat că are de gând să se căsătorească”. A doua: expresia „a lua la cunoştinţă”, pe care o auzim enervant de des în jurul nostru, este incorectă. Varianta corectă este, oricât de ciudat ar putea să li se pară unora, „a lua cunoştinţă”, ca în exemplul „Angajaţii au fost chemaţi în sala de consiliu şi au luat cunoştinţă de prevederile contractului colectiv de muncă”.

E momentul să amintim şi dubletul compus din substantivele „conştienţă” şi „inconştienţă”, fiecare dintre ele cu câte un singur „i”, ca în exemplele:

„Rănitul îşi pierduse deja conştienţa (sau „cunoştinţa”, ambele formulări sunt corecte) la sosirea ambulanţei”, respectiv „Gestul lui a arătat mai degrabă inconştienţă decât spirit de aventură”.

Verbul a „încunoştinţa” se scrie cu un singur „i”, după cum am arătat adineauri. În schimb, sinonimul lui, verbul „a înştiinţa”, se scrie cu două „i”-uri, ca în exemplul „Dirigintele i-a înştiinţat pe părinţi că şedinţa începe la cinci după-amiaza”. Pe de altă parte, dacă substantivul „conştiinţă” se scrie cu două „i”-uri, e limpede că „ştiinţă” şi „ştiinţific” se vor scrie la fel. Iar dacă e să enumerăm şi alte cuvinte care au un dublu „i” în interior (cu fiecare „i” aparţinând unei alte silabe), atunci trebuie să le pomenim pe următoarele: conştiincios, fiinţă, a înfiinţa (sau a desfiinţa), fiindcă, bună-cuviinţă (şi, desigur, cuviinţă), cuviincios, a încuviinţa, fiică, sfiiciune, miime, viitor, pustiitor, locţiitor, scriitor. Tot cu două „i”-uri în interiorul cuvântului se scriu şi anumite cuvinte compuse la care prefixul de compunere este „mini”, „semi”, „arhi”, „anti” sau „poli”, cum ar fi „miniinterviu”, „poliizopren”, „antiimperialist”, „semiinternat” sau „arhiinteresant”. Vă propun să le adăugăm şi „toxiinfecţie”, un substantiv care apare destul de des după mesele îmbelşugate de Crăciun sau de Paşte, când omul se lăcomeşte şi pe urmă sună la 112.

Pe aceeași temă

Risc de monumentalizare

Într-un timp care privilegia şopârla, aluzia şi limbajul esopic, Cristian Ţopescu a fost, alături de Sanda Ţăranu şi...