Măsuri dure la Universitatea din Oradea. Pentru a face economii, mai multe cadre didactice vor fi concediate

Data publicării:
oradea universitatea si deschis portile 0-72033

Obligată de guvern să readucă salariile cadrelor didactice la nivelul din 2010, conducerea Universităţii din Oradea se vede pusă într-o situaţie limită, de a renunţa la o parte dintre cadrele didactice.

De asemenea, au fost desfiinţate două specializări şi s-a propus ca profesorii să predea mai mult, ca să compenseze reducerile de personal. Măsurile au stârnit nemulţumiri printre decani. Aceţtia spun că profesorii nu vor mai avea astfel timp să se pregătească la nivelul cerinţelor şi nici nu vor mai putea face consultaţii cu studenţii.

Conducerea universităţii a mai decis creşterea taxelor la majoritatea facultăţilor orădene. Cea mai mare creştere a înregistrat-o taxa pentru facultatea de medicină în limba engleză, care a ajuns de la 8.500 de lei pe an la 18.000 de lei pe an.

Studenţii sunt nemulţumiţi pentru că nu s-a ţinut cont de posibilităţile lor financiare şi spun că ar fi trebuit găsite alte surse de finanţare.

Ca anul viitor să nu mai fie nevoiţi să strângă cureaua, conducătorii universităţii orădene speră ca Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior să-i acorde instituţiei un grad mai înalt de calificare. Această decizie ar atrage cu 10% mai mulţi bani de la bugetul de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri