Timișoara. „Nikolaus Lenau”, un liceu cu calificativul „excelent”

Data publicării:
german

Fondată în 1870, unitatea de învățământ funcționează în două clădiri. Cea a școlii primare a fost renovată în urmă cu câțiva ani de guvernul german, după care a fost revendicată și retrocedată Episcopiei Romano-Catolice. Clădirea principală se află acum într-un program amplu de renovare, finanțat de Banca de dezvoltare a Germaniei.

Din pacate, lucrările sunt în întârziere, elevii fiind nevoiți să înceapă noul an școlar într-un șantier.

Elena Wolf, directorul liceului, a vorbit despre apetența înscrierii la această școală pentru clasa zero, observată încă de anul trecut. „Anul acesta majoritatea s-au înscris în clasa pregătitoare, acum sunt 180 de copii în clasa pregătitoare, adică șapte clase. S-au aprobat și am găsit și cadre didactice pregătite”, a explicat ea.

Aproape 60.000 de germani trăiesc în România

Pentru ei există grădinițe și școli cu predare în limba maternă. O astfel de instituție de învățământ este Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara.

„Învățământul în limba germană e foarte căutat, la nivel de județ sunt opt școli cu predare în limba germană. Ne confruntăm cu o lipsă de cadre didactice cunoscătoare de germană, dar toate grupele de la grădiniță și unitatea de învățământ primar sunt acoperite. Cadrele fie sunt absolvenți ai liceului, fie au studii superioare de germanistică”, a explicat Lavinia Supuran, inspector școlar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri