REPORTAJ. Elevi de 10 de la școala din sat. Povestea profesorului care a reușit o performanță extraordinară la Evaluarea Națională

pofesor sat zaman

Un profesor de limba şi literatura română face performanţă la o şcoală modestă dintr-un sat din Buzău. 4 dintre elevii săi au obţinut nota zece la evaluarea naţională, iar mai bine de jumătate dintre ei au avut note peste nouă. Cătălin Zaman dovedeşte că între zidurile, de multe ori crăpate ale şcolilor din mediul rural, cu toaleta în curte, copiii așteaptă doar un profesor pasionat care să le deschidă lumea cărților. 

Mândru şi fericit că munca pe care au depus o împreună, el şi elevii săi, a dat roade. Aşa se simte Cătălin Zaman, profesorul de limba şi literatura română, din Clondiru.

Din cei 21 de elevi care s-au prezentat la examen, 4 au luat nota maximă, iar alți 6 au avut note peste 9.

În toţi anii în care le-a fost profesor, a încercat să îi provoace să gândească singuri, să îşi folosească imaginaţia şi creativitatea. Că nu o lecţie învăţată după manual face diferenţa între elevi, ci felul în care reuşesc singuri să o interpreteze. Este modul în care Cătălin Zaman simte să îşi facă meseria. Predă la catedră de 14 ani, la aceeaşi şcoală la care a fost şi elev. În tot acest timp a avut rezultate excelente în fiecare an.

Copiii provin din familii obişnuite, fără pretenţii financiare. Printre ei se află şi Maia, o elevă cu o situaţie mai grea despre care nu vorbeşte cu uşurinţă. Este crescută doar de bunică şi a reuşit să ia zece la cel mai important examen de până acum.

Maia Mihalache, elevă: "Când a trebuit să adaug codul am băgat de vreo 5 ori ca să fiu sigură că e nota mea".

Viorica Mihalache, bunică: "Avem o situație mai deosebită, în ultimii trei ani chiar au fost mai mult cu mine și am încercat pe cât m-am priceput să fiu un sprijin pentru ea.

Nu am avut foarte mult de lucru pentru că nu mi-a dat voie domnul Zaman, care s-a ocupat de toate. Consider că afară de munca depusă de copii, meritul principal pentru aceste rezultate deosebite pentru o școală din mediul rural, cu toaleta în curte,  de multe ori fără posibilitatea de a se spăla pe mâini, când nu curgea apa de la chiuvete, sunt rezultate care demonstrează munca aceasta împreună. Echipa pe care domnul Zaman a reușit să o formeze în jurul lui.

A fost foarte apropiat, bine, la noi asta a fost situația, și chiar consider. Ea făcea această trimitere la calitatea de tătic pe care o are domnul Zaman față de copiii pe care i-a avut în clasă".

Maia Mihalache, elevă: "Am învățat să respectăm oamenii din jurul nostru, să ne înțelegem între noi, am învățat ce înseamnă o familie".  

De altfel, toţi copiii vorbesc cu drag despre cel care le-a fost dascăl.

Alexandru Mustețea, elev: "Foarte mult a contat că veneam foarte entuziasmat la orele de română, sunt foarte relaxante. Domnul ne-a spus mereu să nu fim încordați, să nu fim dezamăgiți de noi și să fim foarte încrezători în noi".

Reporter: Care crezi că e cel mai important sfat de la domnul profesor, de care ai ținut cont?

Alexandru Mustețea, elev: "Să nu renunț niciodată la visul meu. Și mai este un sfat. Acela de a învăța și de a munci foarte mult și să pui suflet în tot ceea ce faci".  

Denis Bratu, elev: "Dumnealui a încercat să ne ajungă la suflet, să ne fie un om foarte apropiat și chiar a reușit. De aceea ne-am dorit și noi să nu dezamăgim".

Reporter: Cu ce rămâi din acești patru ani?

Alexandru Mustețea, elev: "Cu foarte mult informații, dar și cu foarte multe amintiri pe care le-am clădit alături de dumnealui pentru că s-a format o legătură foarte strânsă".

Anamaria Matei, elev: "Consider că a fost o muncă în echipă, fără sprijinul domnului diriginte nu aș fi reușit să ajung la asemenea performanță. În primul rând a fost aproape de noi".

Părintele unuia dintre copii: "De română tare drag le-a fost. Și acum când au făcut orele online, când trebuia să facă ora de română era mare plăcere. Îl consideră și prieten și profesor. Foarte bine au colaborat împreună. A contat foarte mult implicarea domnului, ca profesor. Au mers la școală cu bucuria în suflet și fără teamă și cu mult respect față de domnul profesor. Au învățat de plăcere, din respect față de domnul Cătălin Zaman. Au un mare respect față de dumnealui".

Copiilor e bine să le dai aripi, nu cârje, spune o vorbă. Și exact asta a făcut și profesorul de limba și literatura română, Cătălin Zaman, de la școala din Clondiru. Și este dovada clară că omul sfințește locul și că elevii din mediul rural, care învață la o școală modestă, cu toaleta în curte, pot avea rezultate excepționale atâta timp cât cineva se implică și are grijă de ei.

Cătălin Zaman, profesor de limba română: "Am venit la școală, convins că în anul școlar următor voi pleca. Și la o oră pe care am ținut-o la ei m-am uitat în ochii lor și nu am putut să le spun că nu voi mai fi profesorul lor. Am știut că ceea ce am început cu ei trebuie dus până la capăt. Degeaba încercăm să folosim un limbaj academic dacă ei nu înțeleg. Trebuie să privim materia și cunoștințele pe care le transmitem, prin ochii lor. Abia atunci vom pricepe cum să le transmitem. Dăruire, pasiune, înțelegerea copilului, nevoile lor, problemele lor. Cred că ar trebui să schimbăm puțin și modalitatea de a preda, nu să îi sancționăm de fiecare dată când nu știu câte ceva. Rolul nostru e să îi învățăm, nu să îi sancționăm.

Dacă este omul potrivit la locul potrivit și îți asumi alegerea pe care ai făcut-o... și până la urmă nu ne obligă nimeni să intrăm aici. Nici nu poți face meseria asta dacă nu iubești copiii. E imposibil, după părerea mea. Nu poți să te duci în fața unor copii și să nu dai dovadă de  empatie, de înțelegere, profesorii rigizi îmi place să cred că au și dispărut. Sunt de pe vremea trecută, pe vremea când cartea se făcea cu biciul. Astăzi copiii învață și datorită felului în care reușești să îi motivezi".

Iar aceste rezultate vin în contextul în care clădirea școlii are nevoie de multe îmbunătățiri, așa cum se întâmplă în foarte multe zone din țara noastră. Toaleta se află în curte, pereții sunt crăpați în multe locuri și ar fi nevoie de mult echipament pentru sala de informatică și pentru o sală de sport care nu există deocamdată.

Mihai Claudiu Ganea, directorul școlii: "Ne mândrim având o promovabilitate de 85 la sută la limba și literatura română. Chiar dacă avem  toaleta afară, spiritul și profesorii sunt deosebiți".

Reporter: Ce ați vrea să se îmbunătățească la școală?

Mihai Claudiu Ganea, directorul școlii: "Baza materială, baza sportivă, nu avem bază sportivă și ne chinuim să facem orele de educație fizică în clase iarna, calculatoare, echipamente. De asta ar fi nevoie. Din micile noastre economii an de an am cumpărat calculatoare".

Cătălin Zaman este unul dintre acei profesori cu har, de care are atâta nevoie învățământul românesc. Un dascăl care pune pe primul plan nevoile copiilor. Are un mare regret însă, că pandemia de coronavirus nu le-a permis lui și elevilor săi să își ia rămas bun așa cum se cuvine. Dar le-a fost imposibil să nu se îmbrățișeze de rămas bun.

Cătălin Zaman, profesor de limba română: "Încercați să faceți câte ceva, de fiecare dată, și pentru voi. Ceea ce vă place. Și să nu uitați că indiferent unde vă aflați, eu rămân același om care are încredere în voi. Eu chiar cred că elevi, copii ca voi, pot schimba destinul țării. Voi să ajungeți în funcții cheie și să puneți în aplicare ce ați învățat în școală. În învățământul românesc calitatea există și voi ați dovedit-o".

Redactare Georgiana Marina

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate