Air France România: Pasagerii să își amâne călătoriile sau să schimbe biletele din perioada 15-22 septembrie

Data publicării:
airfff 1

"Ca urmare a confirmării acţiunii de grevă întreprinsă de aproximativ 60% dintre piloţii francezi în perioada 15 - 22 Septembrie 2014, Air France România a luat măsuri excepţionale la nivel local pentru a diminua disconfortul creat pasagerilor. Astfel, începând de săptămâna trecută toţi pasagerii cu zboruri în perioada 15 - 22 Septembrie 2014 au fost informaţi despre eventualitatea acestei greve şi au primit informaţii despre cum îşi pot modifica data de zbor pentru a fi cât mai puţin afectaţi de această situaţie" , a anunţat Air France România, potrivit Mediafax.

Pentru a evita orice întârzieri pe aeroport sau situaţii neplăcute, Air France sfătuieşte pasagerii, ca în perioada menţionată, fie să îşi amâne călătoria, fie să îşi schimbe biletul gratuit.

Totodată, call center-ul Air France România, deschis în mod normal de luni până vineri între orele 09:00 - 17:00, şi-a extins activitatea şi în ziua de duminică, 14 Septembrie, între orele 09:00 - 17:00.

"Toţi pasagerii cu zboruri în perioada 15 - 22 Septembrie sunt rugaţi fie să contacteze call center-ul Air France, la numărul de telefon 021 206 92 00 pentru a primi informaţii despre zborul lor fie să acceseze rezervarea lor prin website-ul companiei, www.airfrance.ro", precizează compania.

Air France a anunţat sâmbătă că şase zboruri din zece ale companiei aeriene vor fi anulate luni, din cauza unei greve a piloţilor care se opun condiţiilor de dezvoltare a unei filiale low-cost a grupului.

O grevă de o săptămână ar fi cea mai importantă organizată din 1998 de către piloţii Air France.

CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, care cifrează de la "10 până la 15 milioane" de euro pe zi costul acestei greve, a declarat sâmbătă că discuţiile cu sindicatele vor continua în vederea găsirii unei soluţii în acest conflict.

Cele trei sindicate, care se opun condiţiilor de dezvoltare a companiei low-cost a grupului, Transavia, au intrat de mai multe săptămâni în conflict cu conducerea. Sindicatele s-au arătat pesimiste, sâmbătă, în legătură cu posibilitatea unei ieşiri din criză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...