Alertă la Galaţi: Pirotehniştii SRI au aruncat în aer o pungă cu mălai

Data actualizării: Data publicării:
pirotehnisti sri

A fost alertă la Galaţi, după ce o persoană a sunat la numărul unic de urgenţă 112, anunţând prezenţa unui colet suspect pe o stradă din Galaţi. Coletul suspect s-a dovedit a fi o pungă cu mălai, scrie Mediafax.

Mai multe echipe de la SRI, Poliţie şi ISU Galaţi s-au deplasat la faţa locului.

Poliţiştii au asigurat perimetrul, iar angajaţii ISU au venit cu maşina pompierilor şi un echipaj SMURD.

Pachetul suspect se afla într-o cutie de distribuţie a gazelor naturale şi a fost scos de acolo cu ajutorul unui robot al SRI.

„Noi am asigurat zona cu autospecială de stingere şi un echipaj medical SMURD conform procedurilor de intrevenţie în astfel de cazuri. A fost misiunea celor de la SRI. Robotul a scos pachetul suspect din interiorul cutiei de distribuţie a gazelor naturale. Apoi, cu ajutorul unui şoc, pachetul a fost neutralizat”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

În sacoşa aflată în interiorul cutiei de distribuţie a gazelor naturale se afla o pungă de mălai.

Produsul s-a împrăştiat pe stradă în momentul în care robotul i-a aplicat un şoc. La finalul misiunii, angajaţii de la societatea de salubrizare au curăţat trotuarul.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Construcția fabuloasă făcută de Ceaușescu de frica rușilor, care acum este considerată de străini una dintre...
Digi FM
Eva Longoria, în costum de baie alb, pe plajele din Marbella. A renunțat la viața din Los Angeles pentru cea...
Pro FM
Paris Jackson a înfruntat căldura din L.A. într-o salopetă scurtă și mulată. Și-a cumpărat cafea și nu a...
Film Now
Matt Damon cu soția și fetele lor, pe plajă în Mykonos. Luciana, impecabilă pe plajă, într-un costum de baie...
Adevarul
Panică la New York. Minge de foc misterioasă deasupra Statuii Libertății: meteorit sau activitate militară...
Newsweek
Care ani de muncă nu se socotesc la recalcularea pensiei? Pensionarii rămân fără sute de lei
Digi FM
Naomi Campbell, pozată de paparazzi în costum de baie. Supermodelul, în formă și la 54 de ani, în vacanță cu...
Digi World
Când e cel mai bine să faci dușul zilnic. Așa scapi de stres și de unele alergii, dar îți ajuți și pielea
Digi Animal World
„Fantoma” unui câine a fost surprinsă pe camerele de supraveghere. Imaginile au stârnit o dezbatere în mediul...
Film Now
Joe Manganiello o contrazice pe Sofia Vergara, care a spus că au divorțat pentru că nu voia să fie mamă...
UTV
Johnny Depp are o noua iubita. Cine este rusoaica de 28 de ani care i-a furat inima actorului?