COD ROȘU ÎN BUZĂU. Indicații prin telefon pentru o gravidă care trebuie să nască

Data publicării:
camion armata inzapezit

Camionul armatei a fost chemat după ce ambulanţa SMURD nu a reuşit să ajungă la o gravidă din comuna Robeasca. Miliarii au fost însă nevoiți să împingă camionul după ce acesta a rămas împotmolit.

Chiar dacă au încercat să îndepărteze zăpada de sub camion, soldaţii s-au recunoscut până la urmă învinşi, aşa că au apelat la vola unei firme private.  

Cum nici camionul 6X6 al armatei nu reuşeşte să înainteze, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat,a anunţat că se ia în calcul varianta ca un medic să îi dea gravidei indicaţii prin telefon.

El a caracterizat situația ca fiind „un pic mai critică”, pentru că deja gravida are contracții tot mai dese. Alături de gravidă este o moașă, iar aceasta a fost pusă în legătură cu un medic ginecolog de la spitalul din Buzău „ca să-i asiste telefonic dacă se întâmplă să nască înainte să ajungă echipele de prim-ajutor”, a precizat Raed Arafat.

Aflat la fața locului, militarul Iulian Cadulencu a declarat la Digi24 că se află la jumătatea drumului și că nămeții sunt de trei metri. Până la Robeasca mai au 20 de kilometri și înaintează cu greutate. Au însă cu ei echipajul de la SMURD și încredere că vor ajunge la timp în ajutorul gravidei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri