De ce apar durerile de cap. Când este momentul să mergem la medic

Data publicării:
10 2002durerecap-48661

„Toată lumea are dureri de cap. Inclusiv eu. Ne întrebăm. Bine. O simplă durere de cap este ceva grav sau nu este ceva grav. Creierul ţipă pentru că în interiorul cutiei craniene s-a întâmplat ceva”, spune Alexandru Vlad Ciurea, medic primar neurochirurg.

Potrivit acestuia, durerile de cap apar şi atunci când nu se bea suficientă apă, moment în care celula nervoasa se deshidratează.

De cele mai multe ori, durerile de cap sunt un semnal de alarmă pentru alte afecţiuni, spun medicii.

Durerile de cap care se situează constant la nivelul ochilor şi uşor către frunte, către tâmple sunt dureri care însoţesc afecţiunile biliare”, explică Cristina Bălănescu, medic primar de medicină generală.

Sau puteţi avea sinuzită, dacă durerea apare deasupra nasului.

„Punctele sinuzale sunt foarte bine determinate la nivelul feţei. Doare undeva, deasupra sprâncenelor, paranazal, doare la nivelul urechilor sau la ceafă”, spune medicul Cristian Lupaşcu, medic specialist în medicina de familie.

Dacă în schimb simţiţi durere în spatele ochilor, este indicat un consult oftalmologic. Şi persoanele dependente de cofeină sau de nicotină pot avea migrene dacă sar peste obiceiul lor. Acelaşi lucru se întâmplă dacă nu mâncaţi ori dacă nu vă hidrataţi suficient.

Primul impuls este acela de a lua o pastilă, însă acelaşi efect al medicaţiei îl pot avea şi alte metode, precum masajul, acupunctura sau remediile naturiste.

Top 5 al celor mai bune remedii naturale pentru a preveni şi trata cefaleele

În afară de acupunctură şi reflexoterapie, migrenele pot fi tratate şi cu ajutorul plantelor. Frunzele de roiniţă sunt cele mai potrivite pentru copii, iar ghimbirul - pe lângă faptul că este un condiment excelent - ţine departe şi durerile de cap.

LOCUL 5 - ginko biloba

Dacă există tulburări circulatorii, ginko biloba este un remediu foarte bine cunoscut şi utilizat, în special pentru corectarea acestor tulburări circulatorii. Ginko biloba se poate lua şi preventiv, mai ales dacă există persoane care ştiu că suferă de tulburări ale circulaţiei cerebrale.

Ginko biloba îmbunătăţeşte circulaţia de la nivel cerebral datorită conţinutului ridicat de flavonoide, nişte compuşi chimici cu puternic efect antioxidant. În plus, tot flavonoidele inhibă activitatea unor radicali liberi care afectează celulele cerebrale.

LOCUL 4 - roiniţa

Un alt remediu, mai ales dacă durerile de cap apar pe un fond neurovegetativ sau pe fond de stres este roiniţa. E o plantă care e şi tonic cerebrală şi este un foarte bun remediu pentru durerile de cap. Poate fi administrată fie sub formă de pulbere, sublingual, fie sub formă de macerat la rece.

Roiniţa este indicată în cazul durerilor de cap asociate cu febră şi vărsături şi are acţiune benefică în special în cazul copiilor.

LOCUL 3 - ghimbir

Dacă există dureri de cap ca urmare a existenţei unei sinuzite, se poate face pastă de ghimbir care se poate aplica pe frunte în locul dureros după ce fruntea s-a uns în prealabil cu un unguent, de preferabil de galbenele, pentru că ghimbirul este uşor iritant. Ghimbirul este şi un bun încălzitor şi un bun antiinflamator şi mai ales în cefalee funcţionează foarte bine.

Dacă sinuzita vă dă dureri de cap atunci când sunteţi la birou, puteţi lua o jumătate de linguriţă de ghimbir proaspăt ras, amestecat cu apă caldă. Proprietăţile lui antiinflamatoare fac din acest condiment minune un excelent înlocuitor al pastilelor. În plus ghimbirul este un detoxifiant puternic şi stimulent al digestiei.

LOCUL 2 - guarana

Guarana este o plantă tropicală, un foarte bun vasoconstrictor. Conţine cantităţi mici de cofeină într-o formă naturală, motiv pentru care este recomandată atât pentru durerile de cap, dar şi pentru un tonus bun.

Guarana ajută şi la îmbunătăţirea memoriei sau a concentrării. Feriţi-vă totuşi de supradoze, care pot cauza dureri de cap!

LOCUL 1 - lavanda

Pulberea din florile de lavandă se poate lua ca atare, sublingual, câte o lingură pe zi, sau de fiecare dată când aapre o durere de cap pasageră. În acelaşi timp, la fel de eficient este şi uleiul volatil de lavandă, cu care se pot masa tâmplele în cazul în care apare cefaleea.

Lavanda poate fi folosită atât preventiv, dacă aveţi des migrene, dar şi odată instalată durerea datorită proprietăţilor sale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri