De la festinul de Crăciun, direct la spital: prea multă mâncare, prea mult alcool

Data publicării:
20121226 20spital-40523

La dispeceratul Ambulanţei Dolj apelurile au venit la foc continuu. În decurs de 24 de ore s-au făcut în jur de 80 de apeluri, cele mai frecvente cazuri fiind accidentele vasculare. Ocupaţi cu petrecerea, alţii au uitat că instalaţiile de încălzire cu gaz trebuie supravegheate. O doamnă a sosit la spital cu intoxicaţie cu monoxid de carbon de la o sobă.

În Bihor, serviciul de Ambulanţă a primit 100 de apeluri de urgenţă în 24 de ore. În cazul a doi tineri, excesul de alcool i-a trimis direct pe scări, iar unul dintre ei este internat cu diagnosticul de traumatism cranian cu hematom subdural.

Ei nu au fost singurii bihoreni care au exagerat cu mîncarea şi cu băutura în seara de ajun. Numeroşi pacienţi au venit cu stări de ebrietate, stări de agitație psihomotorie sau crize comițiale pe fond toxic, spun medicii.

Specialiştii atrag încă o dată atenţia că excesele de alcool şi alimente grase trebuie evitate, mai ales după o perioadă de post.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri